Mentiune. Alianta polono-romana (1919-1921)

Debutul noilor structuri statale, la 11 noiembrie 1918, sub tiparul Republicii a 2-a, a fost marcat, ca si in cazul Romaniei, de granitele ferme oferite din partea Frantei. Parisul era interesat ca noua Polonie sa se bazeze pe trei principii fundamentale: 1. asigurarea unui debuseu la Baltica (riveran antigerman); 2. asigurarea vecinatatii dintre Polonia si Romania; 3. atribuirea justa a diferendelor de frontiera cu Cehoslovacia, Ucraina, Bielorusia si Lituania. Planurile franceze de control si influenta in Europa central-orientala, imediat dupa sfirsitul primului razboi mondial, au avut drept obiectiv stabilirea predominantei securitatii militare a Frantei asupra tuturor celorlalte probleme economice si etnice. Politica regionala astfel circumscrisa a fost influentata de relatia, in primul rind economica, dintre Franta si Marea Britanie. La Bucuresti si Varsovia sugestiile franceze au incurajat tendintele precumpanitoare privind: 1. stabilirea unei frontiere comune polono-romane; 2. incheierea unei aliante strategice regionale care sa asigure controlul regiunilor amenintate de Rusia Sovietica (Volinia, Polesia, Galitia Orientala, Basarabia si Bucovina). Semnale in acest sens detinem chiar din luna decembrie 1919 cind, la Londra, Comitetul National Polonez (care pregatea participarea la Conferinta de pace) il contacta pe ministrul roman Mihail Boerescu, pentru a insista ca, la viitoarele negocieri, „frontiera sud-estica a statului polonez […]