PLURAL. Celalalt

Idealurile intretin o curioasa relatie cu stereotipurile. Pe de-o parte, un anume ideal traieste intr-o societate ca un termen indepartat, abstract, „nemuritor si rece“, iar noi, eu „Pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodata“. Pe de-alta parte, acest termen nu poate fi ignorat, si atunci incomoda lui absenta prezenta este tradusa intr-un termen de circulatie mai jos, oricui accesibil, modest, chiar incolor, cu care ne acomodam usor pentru ca nu ne streseaza cu nimic. Idealul devine un stereotip, un Catalin „viclean copil de casa“ care „guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu mine“. Lumea este plina de asemenea cupluri de personaje, unul eroic, celalalt bonom, „viclean“, dar nu lipsit de bun-simt si, pe linga fiece warrior, donchijotesc in credinta sa ca raul poate fi daca nu stirpit macar combatut eficient, trebaluieste un Sancho mai simplut, fie seful negru al politistului alb, fie secundul sau portorican care ori ii atrage atentia sa lucreze cu mijloace mai ortodoxe, ori, respectiv, face aparente gafe care finalmente il duc totusi pe drumul cel bun. Cred ca si diverse concepte se aranjeaza pentru noi in asemenea binomuri pentru a fi mai usor de manipulat: unul normativ, celalalt descriptiv, ceea ce ar trebui sa fie si […]