ARTE VIZUALE. Pictura tinara a Capitalei
- 10-03-2005
- Nr. 259
-
Simona Cristina VILAU
- Arte
- 2 Comentarii
In prima parte a lunii februarie 2005 a avut loc expozitia debut UAPR 2005 in doua locatii: Galeriile Apollo si Artis. Primul aspect demn de semnalat este afisul expozitiei, promitator, chiar daca minimalist. O borna gen Kilometrul 0 de la care se da startul de mers/alergat mai departe. Pe scurt, o fotografie a unei pinze intoarse, asezata pe un perete: anuntarea unui nou inceput sau o metoda diplomatica de a nu favoriza pe nici una dintre persoanele proaspat legitimate de UAP. Majoritatea sint tineri absolventi ai Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, sectia de pictura. Numele tinerilor artisti sint scrise ca la catalog (incepind cu numele de familie si continuind cu prenumele sau cu seria de prenume). Un alt aspect ar fi faptul ca nu sint mentionate titlurile lucrarilor. Titlul este foarte important pentru privitorul avizat, deoarece aduce un plus in recunoasterea, asimilarea si clasarea lucrarii de arta undeva in Muzeul Personal sau in memoria sa afectiva. 1. Vizita la Apollo. Se intra pe usa grea si inalta care scirtiie si se inchide cu zgomot, apoi se trece printre rafturile cu carti apetisante si costisitoare, care-ti clatesc ochii si-ti dilata pupilele, te mai opresti, te mai uiti, mai rasfoiesti, te intrebi […]
Ca sa nu fiu acuzat ca sunt partizan, voi admite ca opinia anterior exprimata e partial corecta. Ma enerveaza insa teza subliminal (sau mai degraba nu-atat-de-subliminal) expusa, care s-ar putea rezuma la „doar noi, astia cu diploma, masterate si funduri tocite la catedra, avem dreptul sa dam cu condeiul in revistele patriei”, dar articolul despre care se scrie aici n-are legatura cu asta.
Articolul e slab pentru ca prezinta prea mult intr-un spatiu prea mic si este, in acelasi timp, plin de platitudini didactice. Exemple: „Titlul este foarte important pentru privitorul avizat, deoarece aduce un plus in recunoasterea, asimilarea si clasarea lucrarii de arta undeva in Muzeul Personal sau in memoria sa afectiva” (ar fi corect daca n-ar fi de-a dreptul truism), precum si lunga lista de nume insotite de epitete, inutile pentru ca-s ilizibile si nu sugereaza nimic, unele aproape hilare, altele prea intinse fara sa spuna mai mult: „Veronica Dinca – trei lucrari romboidale” (sic), „Iulia Mezdrea-Safta – doua lucrari: o atmosfera exotica, polineziana, cred, mult soare, foc si forta; deodata se incalzeste atmosfera, nu mai e iarna si noroi inzapezit pe strazi, nici automobile care sa te stropeasca” (induiosator)
Valida opinie, mai putin virgulele si o anumita sumetire stilistica. Dar poate ca toate articolele din Observator ar trebui mai intai stampilate de consacrati, cum ar fi de membri ai catedrei ITA 🙂 Cu alte cuvinte, va respect opinia, dar ma face sa rad…
Semnat, un respins cu brio la ITA