FILM. Fellini pe micul ecran
- 28-04-2005
- Nr. 266-267
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
De citeva saptamini, canalul TVR Cultural prezinta in fiecare seara de luni un film de Federico Fellini. Au fost difuzate pina acum La dolce vita (1960), 81/2 (1963), Giuletta si spiritele (1965), Roma (1972), Si corabia inainteaza (1983) si Ginger si Fred (1986). Ciclul Fellini se va incheia pe 2 mai cu Interviul (1987). In total, sapte creatii reprezentative ale cineastului care ar fi implinit anul acesta 85 de ani. Federico Fellini s-a nascut pe 20 ianuarie 1920 in Rimini, renumit centru de agrement de pe litoralul italian. La numai 18 ani, viitorul regizor s-a stabilit definitiv la Roma. Ulterior, Fellini va dedica acestor doua orase, care i-au marcat existenta si pe care le-a iubit patimas, filmele Amarcord (1973) si Roma. Federico a ajuns cineast printr-un joc al destinului. In tinerete, a incercat diverse meserii (clovn la circ, secretar de redactie si reporter la publicatii umoristice, „scriitor“ la niste reviste de benzi desenate importate din America, director artistic al unui magazin de portrete caricaturizate etc.). De la 19 ani, incepe sa lucreze in paralel ca scenarist la diverse productii de mina a doua. Consacrarea va veni o data cu relatia sa cu Roberto Rossellini. Cunoscutul regizor il dorea pe comicul […]