Tara, tara, vrem ostasi!

In ultimul timp se vorbeste tot mai insistent despre obsesia proiectelor, care a incins mintile operatorilor culturali, atit din tabara institutionalizatilor, cit si din cea a organizatiilor neguvernamentale. La mierea comunitara jinduiesc multi promotori sau manageri culturali, demers apreciabil intru totul, numai si daca ne gindim la cite fonduri de pre-aderare este dispusa Uniunea Europeana sa acorde pentru cultura tarilor candidate. In principiu, tema de casa pare una simpla: ei ne dau banii (si nu sint putini), iar noi trebuie sa-i luam. Problema este ca amintita constructie europeana se lasa mai greu induplecata sa-si puna zestrea la bataie si, de cele mai multe ori, dincolo de goana dupa programe de finantare, se arata neputinta si lipsa unor repere de strategie manageriala si culturala. Sigur, sintem bombardati cu informatii legate de noi licitatii de proiecte, call for applications comunitare in care constati, dupa o cautare infrigurata, ca, iata, sintem si noi eligibili, ponturi despre seminarii pe resurse umane, managementul proiectelor sau despre cum sa obtinem o finantare. Unii chiar se pling de insuficienta mediatizare a fenomenului, iar intelectuali cu contur pe piata ideilor culturale, foarte putini ce-i drept, incep in sfirsit sa prizeze oportunitatile, in ciuda faptului ca profunzimea conceptului gindit […]