Google: un pedagog de scoala noua?
- 14-07-2005
- Nr. 277
-
Adela ROGOJINARU
- MULTIMEDIA
- 0 Comentarii
Prima intilnire cu Google mi-a fost prilejuita de studentii mei, care par sa fi descoperit hypertextul inaintea (am impresia uneori ca „in absenta“) textelor insele. In ce ma priveste, sint gata sa abdic in fata noii alfabetizari digitale si sa salut miracolul motoarelor de cautare; dar nu fara sa ma intreb, eventual, in ce masura ar putea sa substituie un „motor“ – fie el Google, Yahoo sau altul – o relatie pedagogica autentica. Ce cauta de fapt un motor „de cautare“? Un motor nu ofera serviciile unei biblioteci si deseori cautarea ramine haotica si frustranta, ca intr-un labirint cu oglinzi, in care iluzia si seductia sint mai puternice decit aflarea unei cai de iesire. De altfel, seductia motoarelor de cautare este amplificata de numarul accesarilor (intrarilor) si nu al iesirilor, spre deosebire de relatia pedagogica contemporana, in care sint subliniate, dimpotriva, iesirile (in termeni de competente, calificari, certificari etc.). Cu toate acestea, poate fi un motor de cautare un veritabil mentor ori tutore? Dincolo de functia informativa, poate el suplini un efort pedagogic real? Nu vorbesc aici neaparat de invatamintul on-line, unde cautarea informatiei este atent dirijata, fiind structurata la nivelul unei platforme anume create pentru invatare individuala. As opta […]