COMENTARII TV. Tara lui Gigi
- 01-09-2005
- Nr. 284
-
Amalia DOBRE
- Rubrici
- 0 Comentarii
Oricite drame si nenorociri se consuma in „Romanica“ – am auzit si formula asta in gura unei june si talentate pianiste din Brasov, fara sa stiu daca ii si apartine patentul formularii – si, slava Domnului, avem parte de destule, buna dispozitie si apetitul pentru distractie nu dispare. Poate e bine si asa, ca forma de supravietuire, oricum nu putem noi schimba nimic din ce e prin preajma: consemnam. Cu tandra uimire am luat parte, prin intermediul micului ecran, la vizita de lucru intreprinsa de patronul echipei de fotbal Steaua intr-un sat devastat de inundatii. Cu faimosul sau zimbet de vedeta hollywoodiana, dl Gigi Becali a promis satenilor (angajament ferm!) ca le va construi locuintele intr-un timp record. Ca sa nu existe dubii, a precizat ca va incepe treaba chiar el si cu bodyguarzii domniei sale. Televiziunile nu au prezentat imagini do-veditoare, dar prezumtia de incredere ne face sa credem ca asa s-a si intimplat. Ce am vazut eu si pot depune marturie au fost sec-ventele cu multimea in delir care-l aclama, oferindu-i piine si sare. Fetele ii faceau gra-tii, asa cum mamele lor ridicau fotografia lui in slavi. Un panou de carton pomenea de „satul Becali“, alte miini ridicau […]