Vestile rele vin cu posta PSD

  • Recomandă articolul
Dupa ce a pierdut alegerile, PSD a incercat prin diverse formule sa demonstreze, in tara si in afara, ca noua putere i-ar fi uzurpat locul la guvernare si ca reformele pe care le propune ar fi nedemocratice. Asa a inceput nesfirsita corespondenta a liderilor principalului partid de opozitie cu socialistii occidentali si cu cancelariile europene. Docilitatea cu care PSD a incheiat negocierile de aderare in 2004 s-a transformat un an mai tirziu in vehementa fanatica indreptata chiar impotriva drumului Romaniei spre Uniunea Europeana. Fostul partid de guvernamint a fost deranjat in special de reformele juridice si de schimbarile la virf din aceasta zona, fiindca in acest fel se deschidea calea eliminarii din structurile justitiei autohtone a magistratilor care au servit guvernarea Nastase si care ar fi putut in continuare sa asigure spatele unor demnitari PSD. In acelasi timp, liderii acestui partid se temeau de o posibila revigorare a Parchetului National Anticoruptie care, pina la sfirsitul lui 2004, a fost folosit ca pighie impotriva adversarilor politici. De aceea, in vreme ce ministrul Monica Macovei se razboia cu structurile invechite ale justitiei autohtone, Adrian Nastase isi trimitea una dintre primele epistole pe aceasta tema la Bruxelles. In aceasta scrisoare adresata vicepresedintelui Comisiei […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }