DOCultura. Cafea si documentar – la Starbucks

„Scuze pentru intrerupere, vreau doar sa va spun ca-mi las rucsacul pe fotoliul de linga dvs cit cobor la subsol dupa niste DVD-uri… Ma gindesc ca un rucsac neidentificat pe un fotoliu ar putea trezi suspiciuni“. Zimbeste jenat-britanic, Hugh Grant, jurnalist la Horse & Hound, aflind ca nu sint nici cai, nici ogari in SF-ul Juliei Roberts si, desigur, nici in Notting Hill. Stau intr-un fotoliu la Starbucks-ul din Borders scanind ofertele librariei care gazduieste cafeneaua. „Inainte“, „acasa“, nu era rucsac, ci sacosa si, vorba bancului, erai tentat s-o pazesti si nu sa te pazesti de ea. Tot atunci, si tot acolo, documentarul era Sahia, iar cafeaua putea fi numai incredul-interogativa „cafea-cafea“ sau ridicare din umeri a „nechezol“. Acum si aici, cafeaua poate fi tall mocha decaf skim soy latte with a dash of nutmeg. In limba Starbucks „tall“ e „small“, cu optiunile crescatoare „grande“ si „venti“. Cind intra Italia, lucrurile devin interesante, mai ales daca arunci o privire la reactiile consumatorilor globali: www.starbucksgossip. typepad.com, www.Ihatestarbucks.com. Cu „grande“ si „venti“, Starbucks a vrut sa-si personalizeze oferta intr-un context american inundat de super sizes. Cu doi ani in urma, Morgan Spurlock a scos pe piata Supersize Me, documentar construit ca demonstratie […]