MUZICA. Muzica culta versus divertisment muzical

In vremea copilariei mele, circula, in mediile culturale modeste, iubitoare de romante, melodii populare sau cintece de pahar, un termen astazi disparut – acela de muzica grea. Ce era muzica grea? Era o muzica fara cuvinte si pe care (spre deosebire de muzica usoara) nu se putea dansa ori juca. Dar de ce era ea numita „grea“? Din mai multe motive: in primul rind era greu de inteles pentru ca nu avea cuvinte care sa-ti povesteasca subiectul, in al doilea rind era greu de ascultat pentru ca necesita atentie pe perioade de timp indelungate (deci, rabdare) si in al treilea rind lasa impresia de gravitate si seriozitate – nu degeaba se folosea ea pentru jurnalele de actualitati (unde apareau „oameni cu greutate“) sau in zilele de doliu national (atunci cind dispareau „oameni cu greutate“). Cit despre cei care chiar ascultau muzica grea, acestia isi numeau genul preferat muzica serioasa. Prin aceasta ei intelegeau o muzica la care compozitorul munceste mult, interpretului i se cer abilitati deosebite, iar publicul trebuie sa aiba un comportament serios, adica decent, si un numar de cunostinte teoretice de genul: un concert instrumental clasic are trei parti, iar de aplaudat, aplauzi numai la sfirsit. Desi au […]