Chipul tatalui

Nu cred ca nostalgia este aceea care ne intoarce cu fata spre copilarie. Daca nostalgia ar fi motorul intoarcerii, n-am putea deslusi sensul acestei reveniri; nostalgia ne-ar bloca in ceva nedefinit si puternic, un fel de plasa de paianjen din care n-am mai putea iesi niciodata. in nici un caz nu ne-am apuca de scris. Scrisul nu poate sa fie nostalgic – cine spune contrariul minte. Singurul chip al copilariei povestite este sa te iei in serios. O carte despre copilarie va trebui sa spuna despre toate cele care s-au intimplat asa cum s-au intimplat, fara inflorituri, fara estompari, fara mistificari. Si va trebui sa fie atenta la miracole, pe care sa le povesteasca in vastitatea lor cotidiana. Romanul Baiuteii musteste de miracole. Acestea sint la tot pasul, sub chipuri si forme neasteptate: „Dumnezeu crease, mai intii de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucataria asta a noastra din Drumul Taberei si pe mama inauntru prajind piine“. Miracolele traiesc in sine, ca o alta fata a copilariei. Luna este prietenoasa „si fuge dupa tine orice ai face“, din mustar apar Stim si Stam, doua personaje linistite si minuscule, carora le placea sa vorbeasca la telefon si sa fie „bine […]