Intre recviem si „Echo-Sound“

Printre numeroasele repere din marea literatura clasica sau romantica, muzica noua isi gaseste locul sau firesc in stagiunea curenta, iar partiturile romanesti sint programate fara ostentatia impunerii care, dupa 1990, a creat o nedorita reactie inversa, de respingere. Un exemplu elocvent in acest sens a fost oferit, in cadrul concertelor sustinute saptamina trecuta de Filarmonica bucuresteana, dirijorul Horia Andreescu propunind o exceptionala prima auditie: Pomenire – un recviem romanesc, scris de maestrul Stefan Niculescu pornind de la texte „extrase din Rinduiala ortodoxa a inmormintarii sau a parastasului si din cintecele funebre supravietuitoare in cultura orala a taranului roman“. Structurata in sapte parti, monumentala lucrare constituie o noutate in componistica noastra, alaturind, intr-o constructie densa, „desenata“ cu o logica impecabila, incantatii de sorginte bizantina, reflexe enesciene trimitind cu gindul la secventele corale din opera Oedip, evolutii pe un singur sunet sau cu o intervalica ce se modifica abia perceptibil, suprafete transparente, atemporale si acumulari spre culminatii impresionante, totul stingindu-se, in final, ca o sugestie a infinitului in care se pierde orice muritor. Cu o scriitura savanta, elaborata cu minutia si stiinta recunoscute ale maestrului, partitura este o exceptionala demonstratie a faptului ca orice „scriere“ romaneasca ce poarta girul valorii autentice se […]