Ce este polemica?

Dupa responsabilii lumii editoriale si ai presei, epoca noastra ar cere, ar pretinde chiar, polemisti. Vechiul adjectiv „muscator“ (1890-1940) a fost inlocuit de „percutant“ (aparut in anii 1950-1955). Autorii sint mereu solicitati sa fie astfel. Dar li se cere, de preferinta, sa loveasca in gol. Caci, de indata ce lovesc in ceva anume sau in cineva, sint imediat acuzati de „a lua pozitie“ si de a se supune unor uri personale (sau „obsesionale“). Pentru ca – ati remarcat? – fata de Generalul de Gaulle, ca si fata de alte lucruri sau oameni, nu mai exista azi, se pare, decit forme de „pentru“ neconditionate, si de „contra“ obsesionale. Astfel, pamfletul ar fi doar o pura chestiune de ton. Fondul nu cintareste citusi de putin. Acest ton ar fi adoptat la comanda, indiferent de modalitate, precum dai cu roz peste o fatada. Cutare saptaminal parizian ofera, chiar, se spune, o „prima de indignare“ colaboratorilor sai, care se adauga, in caz de impact, tarifului normal al articolelor. Este evident ca aceste bufonerii nu au nimic comun cu adevarata literatura combatanta, care se sprijina mereu pe ratiuni sau pe o necesitate vitala, ori pe o rabufnire a sensibilitatii, si provoaca, inevitabil, zarva, indiferent de […]