FANTASY & SCIENCE FICTION. 2006 – inceputul contemporaneitatii
- 06-07-2006
- Nr. 328
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 0 Comentarii
Intotdeauna ai asteptat cu sufletul la gura decernarea marilor premii pentru F&SF. „intotdeauna“ inseamna ultimii aproape zece ani de cind bintui pe Internet in incercarea de a-ti trai contemporaneitatea cu lumea literara din domeniul de care te ocupi si care iti ocupa timpul, cu sau fara voia ta. A afla cistigatorii premiilor Hugo sau Nebula sau World Fantasy cit mai curind posibil, uneori doar la citeva ore dupa ce s-au anuntat, a fost – recunosti asta, nu? – si o chestiune de orgoliu al omului bine (si prompt) informat care se presupune ca esti. Dar la ce ajuta, pe bune, sa afli la doua noaptea ca Joe Haldeman a luat Premiul Nebula? Ai dormit mai bine dupa aceea? Te-ai sculat dimineata mai voinic, mai king-of-the-world, mai „dicaprio“ in spitul Titanicului? Sau doar faptul ca stii in acea clipa, poate primul din Romania, e un motiv suficient sa-ti dea incredere in tine, sa-ti spui ca meriti locul pe care unii si altii te plaseaza? Informatia inseamna putere. Cine stapineste informatia va stapini lumea. Asa se zice. Dar asta-ti doresti? Sa stapinesti lumea? Sau doar sa-ti faci cit mai bine treaba de editor, de comentator al fenomenului F&SF, de om in gura […]