Te(c)stul muzical. Weekend cu festivaluri
- 27-07-2006
- Nr. 331
-
Mihnea BLIDARIU
- Arte
- 0 Comentarii
La inceputul anilor ’90, rockul romanesc luase un avint considerabil. Festivalurile si galele de gen se desfasurau pe tot parcursul anului in fata a mii de oameni. Orase muncitoresti in care nu se intimplase niciodata nimic gazduiau acum evenimente in care „pletosii“ si „satanistii“ scandalizau babutele care cascau mirate ochii la hoardele de draci cu tricouri negre, lanturi si tinte. Dupa o vreme, rockul a intrat in declin, sugrumat de aparitia playback-ului si de orientarea industriei muzicale catre genuri mai „populare“. Festivalurile au intrat, unul cite unul, in faliment si oraselele muncitoresti au intrat in era „sarbatorilor“ cu mici, bere si trupe de decor (vorba celui de la Implant Pentru Refuz). Odata cu „re-inventarea“ rockului, incepind cu 2000, si cu aparitia unor noi si numeroase trupe pe scena underground, festivalurile de gen au inceput din nou, timid, sa scoata capul la lumina. Unul din acestea, SamFest, a oferit la Satu Mare, intre 19 si 22 iulie 2006, jazz si rock de calitate pentru un public destul de numeros. Serile de rock, pe 21 si 22 iulie, au adus pe scena trupe romanesti si straine, cunoscute si necunoscute, mai vechi si mai noi. Mircea Florian & Co (din care il amintim […]