Un caz probabil exemplar
- 07-09-2006
- Nr. 337
-
Gheorghe CRĂCIUN
- Editorial
- 1 Comentarii
Naucitor mi se pare insa faptul ca, oricit de ingaduitori am fi, „opera“ sa va purta de acum inainte anatema culpei morale. Ideea ca intelectualul e, in general, un om slab de inger, oricit de contrare ar fi aparentele, se confirma si in cazul lui Sorin Antohi. Scrisoarea prin care el recunoaste ca a fost informator al Securitatii, publicata pe pagina de Internet a Cotidianului, ne pune in fata unui adevarat cosmar de existenta. Unele adevaruri (precum acelea referitoare la notele informative despre prietenii sai apropiati din cercul revistelor Dialog si Alma Mater: Luca Pitu, Dan Petrescu, Tereza Culianu-Petrescu) sint de-a dreptul insuportabile. Duplicitatea morala a fost si este, se vede inca o data, cea mai ingrozitoare boala a societatii romanesti. De obicei, manifestarile ei au la origine santajul, intimidarea, amenintarea, frica. Acesta este cazul lui Sorin Antohi – intelectual pe care l-am pretuit si-l pretuiesc in continuare pentru cartile, eseurile si proiectele sale, mai ales cele de dupa 1989, in care poate fi suspectat de orice, nu insa si de faptul ca ar fi facut jocurile Securitatii. in scrisoarea in discutie, el isi asuma vina colaborarii si nu invoca direct fapte care l-ar putea scuza. Reconstituie o parte din […]
Mulþi aºa zis intelectuali, consideraþi intelectuali mai mult acolo, în cercul lor de prieteni, au învãþat sã scrie fãcând note informative la Securitate. Talentul e altceva, nu doar un exerciþiu psiho-mecanic. Sorin Antohi e doar una dintre miile de lichele, care au avut foloase materiale din faptul cã s-au dat cu Puterea opresoare securisto-comunistã. Sunt o grãmadã de profesori de istorie talentaþi ºi inteligenþi, care, pentru cã au refuzat colaborarea, putrezesc prin comune uitate de Dumnezeu, în loc sã mãnânce o pâine mare ºi grasã la Budapesta, cum face Sorin Antohi. Perfid, acesta s-a salvat; plâng cei turnaþi la Securitate de mila lui. Ãsta e scopul scrisorii cãtre Cotidianul: sã-ºi salveze scaunul. Nu existã demisie de onoare la români, pentru cã nu existã onoare.
Ioanichie OPREAN