Zile de septembrie cu Anaïs si Joaquin Nin

Zimbim minzeste, precum energicele reclame de televiziune: acest produs nu este un medicament, ci un supliment alimentar! Se poate procura din farmacii fara reteta. Aceste rinduri nu se doresc o cronica muzicala – stagiunea muzicala abia asteapta sa reinceapa –, ci o glosa in marginea muzicii. Mare sau mica, usoara sau grea, mai serioasa sau mai putin serioasa, intr-o lume plina de excesele ambelor variante. Frumoase sint zilele de toamna bucurestene cind vor sa fie ele frumoase. Cind apucam sa admiram feroneria baroca a vreunei vile de altadata decupind-o din decrepitudinea contingentului si paragina din preajma, cind reusim sa descoperim surisul de Vals trist – Sibelius – plin de gratie si nostalgii al unei tinere femei, petrecuta alaturi de un ciocoi musculos si cu creierul 4 ori 4, ca si zdravana masina de unde coboara amindoi. Exemplele visator-amagitoare se pot multiplica la nesfirsit, oferindu-ne bucurii si satisfactii intense, dincolo de corola de minuni si mizerii a lumii. Am tot dat tircoale salilor de concert pe care le tot frecventam de decenii, cu istoria lor implicata in propriile istorii personale si subiective, am tot fredonat pagini din propria noastra memorie muzical-afectiva ingemanind concerte si dirijori, mari interpreti si micile noastre tribulatii […]