Isteria transhumantei
- 08-02-2007
- Nr. 358
-
Sabina FATI
- Politic
- 0 Comentarii
Ziarele, televiziunile si unii politicieni incep sa acuze Uniunea Europeana ca atenteaza la traditiile noastre milenare, interzicind transhumanta. Toata lumea se teme ca telemeaua autentica va disparea din piete si ca vom fi nevoiti sa cumparam doar produsele globalizate din supermarket, abandonind fara lupta alimentele sanatoase in favoarea celor superprelucrate. Ciobanii au intrat si ei in panica, amenintind ca merg la Bruxelles sa reglementeze situatia. Aron Tanasoiu din Mehedinti, care are 2.500 de oi si 10 angajati cu simbrie, crede ca lucrurile pot ramine asa cum sint chiar daca Romania a intrat in UE: „vreau sa dialoghez cu Bruxellesul si sa vedeti ca va fi bine, ne vor intelege. Voi incerca prin intermediul unui europarlamentar roman sa fac rost de citeva numere de telefon si, daca va fi cazul, voi merge eu acolo personal. Produsele noastre sint naturale, nu ca ale lor. De-asta romancele sint rosii in obraji si frumoase de mor strainii dupa ele! Oile nu le putem duce la munte cu tirul, ca tirul nu e avion sa le urce pe vai si munti. Iar transportul cu masina le stirpeste si pierdem toti mieii! Asa o sa pun problema!“ (Adevarul, 3 februarie 2007). Modernizarea autohtona sub presiunea comunitara […]