O fundatura fara sfirsit?!

„Altfel e tot neam prost“, il defineste Smarandel Gaitanaru pe Dandu Patricianul in fata lui Coriolan Pomposu (Ciocoii noi cu bodyguard, RAO International Publishing Company, 2004, p. 142). Definitie intersanjabila si extensibila: hamesit si murdar ereditar, sarac la minte, dar viclean, dresat slugarnic, lingau, dar si vindicativ in cei „sapte ani de-acasa“ si in scolarizarea-i lacunara, parvenit in trena lipsei de scrupule si a demagogiei, cu instinctul imbuibarii nomenclaturii de serviciu a „socialismului multilateral dezvoltat“, epatat de spilcuiala lucioasa a lumii confiscate de privilegiatii dictaturii, in gratiile carora intrase, fudul cit cuprinde in osinza acestei mosteniri, cu reflexele terfelite dupa 1989, dar si cu ranchiuna rapace prost ascunsa, spre razbunarea puterii pierdute si mentinerea la suprafata multumirii de sine osificate, in mediocritatea-i funciara si slutenia-i rubiconda. Ar fi citiva parametri onto-tipologici ai literaturii din care purcede cu variatiuni filmul Ticalosii. Cum scrie pe generic, evaziv: „film inspirat“ de romanul numit in paranteza al lui Dinu Sararu. Iar nesansa ontica a scenaristului unic si regizor al filmului, Serban Marinescu, e tocmai de a fi expresia-limita a uneia dintre malformatiile Vechiului Cinema romanesc: conditionarea specioasa de literatura – de la reperele ei clasicizate didactic-propagandistic la cea a scriitorilor din nomenklatura fostului partid-stat. […]