Victor Roncea sau problema deficitului de rusine
- 03-05-2007
- Nr. 370
-
Bogdan Cristian IACOB
- OPINII
- 0 Comentarii
Victor Roncea nu este un democrat. Victor Roncea nu este un prieten al societatii deschise. El este un exemplu al atitudinilor politice resentimentare care au caracterizat din pacate ultimii 50 de ani ai istoriei Romaniei. Sa nu ne amagim: conflictul dintre Victor Roncea si Sorin Rosca Stanescu nu are absolut nici o legatura cu lupta lui Traian Basescu pentru cristalizarea, prea mult aminata, a unui stat de drept in Romania si pentru condamnarea trecutului comunist. Victor Roncea a negat validitatea demersului si a Raportului Comisiei de Analiza a Dictaturii Comuniste din Romania. Victor Roncea a initiat infama campanie neoinchizitoriala impotriva unor intelectuali romani de marca, atacind cu predilectie personalitati precum Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Andrei Plesu si Vladimir Tismaneanu. Victor Roncea a refuzat sistematic sa accepte reforma sistemului judiciar initiata de Monica Macovei. Presupusa incercare de demitere a lui Victor Roncea de catre Sorin Rosca Stanescu, ca si recent trimbitata „autosuspendare“ a respectivului, tine de divergente intre doua tabere ale intolerantei si autoritarismului din spatiul public romanesc. Aceasta inclestare este una a deficitului rusinii, intre doi ziaristi care nu sprijina restructurarea democratica profunda, conform intereselor euro-atlantice ale Romaniei. Cred ca nu este deloc hazardata ipoteza propusa recent de Tom Gallagher […]