Sertarul lui Sartre

Din perspectiva (nu neaparat blasfematoare) a lui homo ludens se poate spune ca, daca „la inceput a fost Cuvintul“, ulterior a aparut jocul de cuvinte. Pornirea catre calambur poate fi o unitate de masura a inteligentei, in conditiile in care aceasta din urma se defineste (si) prin simtul umorului. Acum ceva vreme ma gindeam la Sartre. Iac-asa. Si „gindem“-ul meu a chemat la sine un altul, fiindca mi-am dat seama ca anagrama numelui filozofului francez este cuvintul „sertar“. „Ei, si?“, ma veti intreba. Un stupid (s.m.) joc de cuvinte, desi din cele de mai sus ar rezulta ca sint inteligent sau ca imi place s-o cred. Ceea ce insa l-ar putea interesa pe eventualul cititor al acestor rinduri innegrite este ca „stupizenia“ persista, era tenace, nu-mi dadea pace. Pentru o clipa, m-am gindit (e un fel de-a spune…) ca doua lucruri se intilnesc pretutindeni in Univers – cel putin in universul cunoscut: hidrogenul si prostii. insa perseverenta de viespe nervoasa a sintagmei „sertarul lui Sartre“ continua sa sleiasca firavele puteri ale neuronului meu si mi-am dat seama ca ceva nu e tocmai in regula. Brusc, ca in toate revelatiile, „s-a facut lumina“ (nu lumina electrica, a lui Lenin – era […]