1001 DE SEMNE. Tematic vs naratologic, incercarea cititorului

De la Istoria ieroglifica incoace n-am mai citit ceva mai imposibil ca trilogia Orbitor a lui Mircea Cartarescu. Imposibil in sensul de mult, greu, complex, complicat, de necitit o singura data, provocator, problematizant, special, pentru un anumit gust, dincolo de pozitia de necontestat pe care o ocupa in istoria literara. Despre receptarea Istoriei ieroglifice se zicea ca a fost ratata pentru ca isi depasea momentul, Dimitrie Cantemir insusi fiind considerat mult peste timpul sau. Proiectul lui Cartarescu a fost de la bun inceput declarat ca personal, un fel de test in care scriitorul a vrut sa-si dea o masura, sa vada pina unde si cit poate merge, un fel de megalomanie a scrisului, in ghilimele fie spus. Nu vad nimic rau in asta, atita timp cit nu ne-a propus si nu si-a propus „cartea cartilor“. Mi se pare ca se intrec cu mult limitele literarului in toata discutia din jurul romanului, chiar daca se considera a fi evenimentul anului. Plec de la premiza ca oricine e liber sa-si construiasca un proiect si sa-l duca la capat asa cum crede, simte, isi doreste, poate. Problema receptarii e din start discutabila, ma refer la cea imediata, chiar daca e competenta, pur si […]