White Psycho Music
- 25-10-2007
- Nr. 395
-
Iolanda BOB
- Arte
- 0 Comentarii
Desi estetizarea usor excesiva amplifica efectul melodramatic al filmului si induce o reticenta fata de gravitatea subiectului, credibilitatea atitudinilor protagonistei cucereste imediat (actrita Anca Florea, gratioasa ca Anda Onesa in neuitatul Septembrie). Fragilitatea ei aparenta, cind provocatoare, cind distanta, este inspirat completata de extravaganta ambientala. Aceste perspective contradictorii care alterneaza continuu constituie adevarata baza a filmului. Ca imagine si scenografie, avem o poetica a filmului foarte bine conturata, consecinta directa a unui mecanism cultural si psihologic manevrat foarte atent de regizor. De altfel, Gheorghe Preda a redus mult cimpul cultural al acestui film tocmai pentru a permite o convergenta cit mai exacta intre cele doua „organisme“, structura narativa moderna si atmosfera surprinzatoare, construita ca o simfonie. Muzica si anxietate, ambele prezentate fara prejudecati intelectuale. Economia sintactica si morfologica a acestei povesti este adaptata limbajului actual: cu cit mai putine cuvinte, cu atit mai bine. Unele secvente sint punctate la propriu cu mesaje scrise pe pereti, nu simple graffiti, ci de-a dreptul mesaje publicitare, minimaliste, percutante, sms-uri publice, dar adresate doar Ei. Verbul filmic e foarte viu, ne lasam in voia chinurilor de a asculta flexuri, ciocane, saxofoane, biziitul si orchestra (psycho music – Cristian Lolea), tocmai pentru ca aceste agresivitati […]