Autonomie, autosuficienta, autoritarism and so on…

Intr-o societate normala, universitatile reprezinta o avangarda intelectuala si stiintifica: mai „inteligente“ (in sensul capacitatii de a ridica problemele de facto la nivelul dezbaterii, poate chiar al solutiilor teoretice), mai deschise inovatiei stiintifice (si deci riscului de a experimenta) si, nu in ultimul rind, pluralismului de pozitie morala, politica, mai nou chiar de initiativa productiv-economica. Ele sint, daca mi se permite o metafora un pic „desantata“, pseudopodele cu care organismul social, mult mai timp, greoi si inert de felul lui, pipaie mediul si isi intuieste viitorul posibil. Autonomia universitara este, de aceea, din nou o spun, intr-o societate normala, un concept de o importanta covirsitoare; asigurarea efectivitatii acestei idei e singura care lasa universitatile, si mai cu seama pe oamenii din ele (fiindca nu vorbim despre institutii, ci despre inteligentele si fortele care le misca), sa gindeasca, sa se exprime si sa cerceteze liber. Ultimele „bastioane“ ale spiritului totalitar intr-o societate anormala, insa, acest concept generos per se, daca nu chiar salutar, poate fi „rasucit“ la un mod incredibil de pervers si arborat drept stindard de persoane si grupuri de interese care urmaresc tocmai contrariul a ceea ce inseamna de fapt autonomia. Am sa ma explic imediat; deocamdata vreau sa […]