Gheorghe Craciun si erosul saphico-bataillean

Craciun si intuitia greaca asupra erosului E mai mult decit vadit ca, scriind Epura pentru Longos, Gheorghe Craciun se intilneste cu intuitia greaca a ambiguitatii arhetipale a erosului, teoretizata de Platon in Banchetul1, conform careia Eros e un intermediator intre cer si pamint, o fiinta daimonica, nici nemuritoare, nici muritoare, actionind pe intervalul dintre oameni si zei, pe metaxy – fiinta ce „moare si invie“ mereu in actul sau, asa cum i se va-ntimpla si subiectului erotic al povestirii, Dafnis, care „murea si invia pierdut intre bratele“ initiatoarei sale erotice, Lycanion (Lupoaica), in marea scena a initierii in taina sexului. Fiinta ce, in termenii experientei vorbind, trece subit, fara tranzitie sesizabila, de la momentul de exuberanta vitala la acela de anihilare mortala! Exact cum, dupa modelul daimonului, se vor petrece lucrurile si in cazul lui Dafnis. Dar – desi, paradoxal, tocmai pe ea nu o citeaza printre sursele sale – Craciun se intilneste mai ales cu mama demitizanta a acestei intuitii, cu Sapho, care a experimentat pe propria-i piele si a descris, prima, in fenomenalitatea sa vie si intr-un limbaj de-a dreptul ostensiv, tocmai ceea ce Platon si altii, de dinaintea lui si de dupa el, au teoretizat. Doar! In […]