BIFURCAŢII. Eu pe cine înjur?

Ies din bloc şi o iau, aşa cum le stă bine acum intelectualilor, spre dreapta. După nici cincizeci de metri, înainte de trecerea de pietoni de peste Matei Voevod, un scuar destul de dichisit, bănci, flori (dar ce culori sinistre!). M-aş aşeza, dar conştiinţa nu şi nu: „Doar n-o să stai pe băncile pesedistului de Onţanu!“. Aşa e, nu se poate. Dar scuarul îmi place. Şi parcul de la Obor, din faţa primăriei. „Te-ai tîmpit? Ai uitat cum se porcăia în campania de acum patru ani cu Anca Boagiu, în direct şi la o oră de vîrf? Două ţoape cu poalele-n cap“. N-am uitat. Are şi ea – conştiinţa – dreptatea ei (de dreapta). Se face oare să stai pe banca lui Onţanu-dărîmătorul-pieţei-Obor? Nu se face. Nu stau. Dau să iau troleibuzul către centru. Troleibuz nou, adus de Videanu. „Să nu zici că şi ăsta-ţi place!“ Nu zic (mă tem deja), dar nu-mi displace. Nu-l iau. Merg pe jos. Face bine la sănătate. Nici scuarul din dreptul spitalului Colţea, deja plin de lume, nu-mi displace. E clar că e nevoie de asemenea spaţii în Bucureşti. Dar nu m-aşez. Deşi e cald aicea (la tine). Nu citesc. Merg înainte. Ce bine-ar […]