Scrisoare către Gheorghe Crăciun

Martigues, 2 august ’91

  • Recomandă articolul
Bătrîne, Aseară am vorbit cu voi doi, adică cu tine şi cu pictorul de căpiţe şi cartofi* (prăjiţi), iar acum, dimineaţa, îmi dau seama că nu ne-am spus mai nimic din ce voiam să ne spunem. Puţin surprins de telefonul vostru, uşor adormit, avînd în minte tot nişte discuţii de „afaceri“ purtate înainte de culcare, m-am aruncat întîi să-ţi pun întrebări „lucrative“. Aşa că să continuăm pe această temă. Probabil că pe lîngă incertitudinea zilei de mîine, pe care am trăit-o dintotdeauna şi am simţit-o accentuîndu-se în anul ’90, această boală care m-a scos din circuit aproape un an şi o anume înclinaţie mai veche mă fac să fiu aproape obsedat de o cale „mic-burgheză“ de asigurare a protecţiei materiale în vederea liberării spiritului pentru activităţi gratuite. După eşecul unei afaceri care ar fi putut să fie folositoare întregii bresle (chestia cu U.S.), eşec ce-mi devenise evident încă de prin octombrie-noiembrie anul trecut, m-am angajat personal şi pe cont propriu în mai multe direcţii, acestea s-au multiplicat între timp, iar tehnica este a încercărilor paralele, urmate de abandonarea liniilor neproductive.   Astfel: Euromedia este o asociaţie fără scop lucrativ axată, pe un obiectiv foarte larg, „relaţii culturale româno-europene“. Ea a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }