Rusia îşi arată muşchii
- 14-08-2008
- Nr. 436
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Unul dintre aşa-numitele „conflicte îngheţate“ din Caucaz s-a topit şi a luat foc. Abhazia, Adjaria, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah au tot stat în atenţia liderilor regionali şi a celor de la Kremlin, aflîndu-se şi pe agenda numeroaselor organisme şi organizaţii internaţionale dispuse să reglementeze, pe cale diplomatică, vechi şi noi focare de război. Nu e ceva nou să iasă foc, fum şi scîntei în Caucaz. Mai nouă ar fi implicarea americană într-o zonă unde doar puteri ca Imperiul Persan, Otoman şi cel Rus făceau şi desfăceau state, decupau porţiuni teritoriale şi le transferau dintr-o parte în alta. Caucazul a fost cel dintîi „butoi de pulbere“ al Europei, înainte ca Balcanii să preia această sintagmă, poate nu întotdeauna justificată. Sîntem în 2008. Luna august. La Beijing, capitala Chinei (comuniste, să nu uităm, totuşi), se inaugurează – cu mare pompă şi cu 62 de miliarde de dolari puşi la bătaie pentru ca totul să iasă perfect – Jocurile Olimpice. Efort financiar extraordinar, dar pus, deja de luni bune, sub semnul întrebării din cauza mai vechii probleme a Tibetului. China ocupă în martie 1959, prin forţă, Lhassa şi Dalai Lama se refugiază în India, lăsînd în urmă 86.000 de victime ale […]