JAZZ. World Music Festival

  • Recomandă articolul
Prima ediţie a Festivalului World Music de la Mamaia (27-29 august), consider că a fost o reuşită. Mai întîi, este admirabilă această iniţiativă într-un context estival care încă permite spectacole de manele, gen „Hai în Mercedes!“ şi „Vrea gagica mea la mare“. Aşadar, datorăm acest eveniment, care sperăm să devină tradiţional, celor de la Dynamic Art Management (Saviana Diamandi şi Ilie Maşala) şi celor de la Primăria Municipiului Constanţa. Cît despre recitaluri, unele au fost mai mult, altele, din păcate, mai puţin decît ne-am aşteptat, decît CD-urile promoţionale.   Maria Joao (Portugalia), care a dat primul recital, nu este doar o solistă vocală, o cîntăreaţă, ci şi o muziciană extrem de complexă, un adevărat fenomen creativ, muzical şi vocal. Cîntă şi compune (prima parte a recitalului a cuprins compoziţii proprii, iar cealaltă parte, piese cunoscute din repertoriul brazilian, în versiuni proprii), dar mai ales domină scena prin costumaţie luxuriantă, prin mişcări corporale şi gesticulaţii adecvate muzicii, trăirii intense, şi, îndeosebi, prin vocea care poate concura pînă şi cu cel mai complex instrument (infinite nuanţe şi inflexiuni, ambitusul extrem de larg, de la cele mai acute pînă la cele mai grave sunete, emise natural sau gutural, în maniera L. Armstrong, cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }