Political Superstar

Joi, 28 august. Denver CO, USA. În faţa a peste 75.000 de oameni, Barack Obama îşi manevrează cuvintele cu un soi de vrăjitorie americană, într-un discurs cu un vino-ncoa teribil, chiar dacă pe alocuri copleşit de uşor cam prea multă emfază. În esenţă, cel puţin dintr-un punct de vedere neamerican, nu a rostit nimic de o substanţă anume, nimic care să şocheze, care să spună ceva nou sau care, la final, să îţi lase impresia unui justiţiarism aparte. Adversarul său, McCain, subiectul Irak şi America au fost, previzibil într-un fel, principalele puncte ale expunerii sale oratorice. Iar împletirea celor trei s-a materializat în posibilitatea unei Americi care trebuie să întinerească, lucru care, bineînţeles, nu ar fi posibil sub bagheta unui republican bătrîn şi ticăit (John McCain a împlinit de curînd 72 de ani): „McCain doesn’t get it, grasping the ideas of the past“ sau „John McCain likes to say that’ll follow bin Laden to the Gates of Hell, but he won’t even go to the cave where he lives“, a rostit Obama.   Însă dincolo de toate, o singură idee a continuat să mi se rotească neîncetat în minte, chiar şi la cîteva ceasuri de la încheierea discursului: „I don’t […]