O capodoperă: Podul de flori

Cu Asta e, în 2001, şi cu Podul de flori, abia în 2008, Thomas Ciulei stabileşte un record de temporizare în filmografia vîrfurilor Noului Cinema. Îi depăşeşte net pe Cristi Puiu şi pe Cristian Mungiu, aceştia cu „numai“ 4-5 ani între Marfa şi banii şi Moartea domnului Lăzărescu, respectiv între Occident şi 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. El întăreşte totodată excepţia de la regulă, reuşind, ca şi ceilalţi doi, în spaţiul de timp aparent gol, un spor spectaculos în propria definiţie – o capodoperă precoce, greu de egalat şi de depăşit.   Membru de frunte în grupul celor 15 tineri cineaşti care, întruniţi la Clubul Prometheus, au întreprins, în 2003, primul demers-manifest al noii generaţii, prin protestul împotriva trucării rezultatelor concursului de proiecte CNC din acel an, Thomas Ciulei a împărtăşit un plus de refuzuri din partea sistemului nereformat. Comisia CNC din 2004, care i-a subclasat lui Cristi Puiu proiectul Moartea domnului Lăzărescu, i-a respins două proiecte lui Ciulei junior, printre care o virtuală coproducţie cu Studioul din Chişinău. Iar în timp ce Ministerul Culturii de peste Prut a atestat ulterior, în mod oficial, decizia de cofinanţare a proiectului, ministrul de resort bucureştean, care cedase în faţa celuilalt […]