MedievArt la Tîrgu Mureş
- 16-10-2008
- Nr. 445
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Actualitate
- 0 Comentarii
Între 3 şi 5 octombrie 2008, a avut loc la Tîrgu Mureş prima ediţie a Festivalului MedievArt. Aşa cum sugerează numele, este vorba despre (încă) un festival de artă medievală. Sighişoara şi Sibiul au fost primele oraşe care, ţinînd la trecutul lor medieval sau cel puţin folosind potenţialul pe care îl oferă siturile istorice de care dispun, au lansat astfel de festivaluri în România. Exemplul a fost urmat de alte cîteva oraşe, dintre care amintim Mediaşul, Caransebeşul, Craiova, Suceava şi chiar Bucureştiul. Întrebarea legitimă, pe care şi-o poate pune oricine, este de ce apar manifestări medievale la noi în ţară. O parte a răspunsului constă în faptul că există comenzi, venite din partea forurilor administrative locale. Sînt apoi iniţiativele artiştilor ori cele ale impresarilor. Altfel spus, s-a creat fără echivoc o piaţă, căci există cerere şi ofertă. Faptul menţionat are drept consecinţă şi apariţia concurenţei, ceea ce duce implicit la creşterea calităţii. Tîrgu Mureş dispune de o cetate de mari dimensiuni, bine conservată, aflată într-o zonă centrală. Locul de desfăşurare al festivalului este uşor accesibil. Posibilităţile de organizare, scenografie şi performance artistic sînt diferite faţă de cele din alte oraşe. Dar ceea ce contează cel mai mult este viziunea […]