BIFURCAŢII. Despre Casa Universitarilor şi criza financiară

Cine are nostalgia vechilor restaurante socialiste nu poate rata o vizită la Casa Universitarilor din Bucureşti. Clădirea veche, superbă, în stil neogotic, cam părăginită, totuşi, cu stucaturile ei coşcovite, adăposteşte cîteva saloane de o eleganţă vetustă, în care se organizează mese festive şi nunţi fără nici o legătură cu universitatea şi, din cînd în cînd, agape după susţinerea unei teze de doctorat şi întîlniri ale vreunei promoţii de demult. Preţuri modeste, mîncare aşişderea, ca pe vremuri: aceleaşi fripturi la grătar tari ca talpa, cu nelipsiţii cartofi prăjiţi, caşcaval pane, file de şalău meunière cu cartofi natur etc. Serviciul – tot ca pe vremuri, cu chelneri în uniformă, cu şorţ, întinzîndu-ţi familiar farfuria peste capul celui din faţa ta, doar n-or să ocolească masa, şi rugîndu-te să-ţi păstrezi tacîmul. O cantină ceva mai dichisită. Mă rog, din cînd în cînd, face bine o scufundare în vechea atmosferă, e plăcut să constaţi că nu dispare totul, că există şi ceva repere durabile.   De exemplu, în unul dintre saloane se află o bibliotecă, două corpuri cu geam, în care poate fi consultată o colecţie destul de importantă de, azi, rarităţi: găsim acolo Manifestul Partidului comunist de, sper că n-aţi uitat, Marx şi […]