România între Traian Băsescu şi Mugur Isărescu

Am sărit pragul lunii noiembrie: a început campania electorală pentru alegerile parlamentare. O luptă, nici măcar surdă, ci extrem de agresivă, are deja loc. A început cu mult înainte de oficiala lună de campanie electorală de dinaintea alegerilor, a fost tot timpul pe agenda partidelor politice şi a preşedinţiei. Dinamica solicitărilor sindicale – cumva neaşteptată, după patru luni de relativă tihnă şi acceptare serenă a unei realităţi corupte în variate moduri – s-a accelerat brusc şi în nici un caz inocent. Este vizibilă. La o simplă analiză logică, nu neapărat financiar-contabilă, rezultă că noul val de greve japoneze sau balcanice – lenea şi şpriţul, taifasul şi trăncăneala, mai nou, jocurile pe calculator şi internetul, ca formă de grevă faţă de seculara luptă împotriva administraţiei şi a administratorilor, că ar fi ei pămînteni, fanarioţi sau anticomunişti – nu este decît o consecinţă a luptei pentru putere.   Ambiţia preşedintelui actual de a-şi vedea la guvernare partidul pe care-l păstoreşte, acum neoficial, nu se poate lovi sau încurca în proceduri legale, constituţionale sau morale. Neutralitatea şi presupusul echilibru al şefului statului faţă de toţi cetăţenii României au fost înlocuite de un resentimentar şi partizan joc politicianist. Greşelile, nenumărate, şi evidenta proastă gestionare […]