FILM. Meritele, vectorii şi hibele unui Top

Lucian Pintilie, absent de la festivitatea de deschidere, unde era aşteptat pe podium; o copie de mult expirată a filmului Reconstituirea, proiectat în deschidere; sonorul, defect pe întinse porţiuni ale copiei încă mai proaste a Pădurii spînzuraţilor, din seara următoare, cînd proiecţia a fost întreruptă cîteva minute; Mircea Daneliuc, interzicînd proiectarea peliculelor sale programate cu acest prilej. Acestea sînt cîteva dintre motivele care au făcut ca evenimentul din weekendul trecut, de la Cinema Studio, Top Ten – Cele mai bune filme româneşti, să nu fie tot atît de şampanizat, cum a fost cocktailul din seara inaugurală, cînd şampania a trebuit să fie consumată, în lipsa altei băuturi, şi la miniruladele cu şuncă (chestie de gust). Evenimentul merită însă pe deplin să fie comentat, constatarea publică a pomenitelor carenţe fiind ea însăşi un cîştig, alături de mai importantele revelaţii.   Contextul neşampanizat şi un prim merit intrinsec   Este bine-venit evenimentul de la Cinema Studio, cu atît mai mult cu cît unei succesiuni spasmodice de trei premiere româneşti în trei săptămîni îi urmează o lungă pauză, în suita noutăţilor unei toamne filmice care urma să contrazică sărăcia primelor trei trimestre ale anului. După seria catastrofală Dincolo de America–Dragoste pierdută–Schimb valutar, vîrînd […]