Alegeri în vremuri de criză

Iluzia uninominalului ca motor al reformei clasei politice a murit. Primele sale leziuni grave apăruseră din însuşi modul în care partidele au gîndit selecţia aspiranţilor la fotoliile de parlamentar. Aflate într-un deficit cronic de cadre destoinice, partidele au recurs, în disperare de cauză, la candidaţi racolaţi din showbiz şi la figuri apolitice sau au trecut la reciclarea unor vechi mercenari ai politichiei autohtone. A rezultat o ofertă pe alocuri pestriţă, emasculată ideologic, în care o miză puternică s-a pus pe notorietate sau pe popularitate. Apoi, campania, aşa cum a fost ea înţeleasă de mulţi dintre candidaţi, a fost deturnată spre promisiuni cu iz local, reduse la scara colegiului aflat în dispută. Diferenţele doctrinare începuseră să se şteargă, iar populismul grosier – alimentat de scandalul, pe moment dezamorsat, creat în jurul salariilor profesorilor – a generat şi mai multă confuzie în privinţa programelor şi a intenţiilor reale ale partidelor. Atentatul asupra uninominalului s-a desăvîrşit cînd competiţia electorală a început să semene izbitor cu infama „Ligă a lui Mitică“, suspectată, dintotdeauna, de fraude şi jocuri de culise. Dacă fotbalul lipseşte, apare ca din senin o valiză cu bani care să motiveze adversarii inamicului. Mutatis mutandis, acolo unde proiectele politice capitulează, răzbesc, poate, […]