Zig-zag între umor şi non-umor la majorat
- 04-12-2008
- Nr. 452
-
Smaranda ŞCHIOPU
- Arte
- 1 Comentarii
Comunicatele de presă ale organizatorilor, afişele şi toate materialele promoţionale au anunţat că DaKINO, Festivalul Internaţional de Film iniţiat de Dan Chişu a ajuns la majorat, deci are vîrsta potrivită să vorbească despre politică. Dar unul dintre avantajele care vin odată cu majoratul ţin şi de exprimarea fără limite a libertăţii, nu-i aşa? DaKINO a profitat şi de acest privilegiu la festivitatea de premiere, prin prezenţa Mihaelei Rădulescu, o mai veche prietenă a festivalului şi a organizatorului, actualmente cunoscută ca ambasadoarea seminudă a celui mai puţin inspirat mesaj publicitar al anului 2008. La fel de puţin inspirată a fost şi ideea ca ea să se ancoreze pe scenă în chip de maestru de ceremonii, adoptînd un discurs pretins amuzant, presărat cu ironii acide la adresa felului în care este organizat festivalul (adică slab pentru că încă nu există un jingle care să anunţe urcarea pe scenă a invitaţilor – acesta fiind doar unul dintre reproşurile făcute de doamna superstar). Am aflat prea multe detalii potrivite mai degrabă discuţiei în cadru restrîns, nu pe scenă, în faţa unui public care, chiar dacă nu era numeros, nu era dornic să afle despre viaţa intimă a madamei Rădulescu. Însă dependenţa de publicitate nu […]
duduie smaranda,
matale nu prea ai depasit lectia despre „intaia noapte de dragoste…”
ca tot gandesti in „tabere”, io zic ca matale sa treci degraba in aia a cititorilor&spectatorilor, inainte sa-ti prinzi nasu-n thanatos si urechile-n eros hihaha
iar cand incerci descrii masura unei tzatze ca raduleasca, nu ne convingi decat ca esti la fel de tzatza – faina paruiala!
hihaha tnkpnk!