Gabriel şi Simina Croitoru – portret de artişti la tinereţe

A scrie o cronică despre un concert cu Gabriel Croitoru este o sarcină egală cu trăirea momentului evocat. Personalitatea sa este atît de puternică încît precizia descrierilor şi teama de clişee devin scrupule inutile. Violonistul vine pe scenă şi, înainte să-ţi dai seama, te ia pe sus. Întîlnirea cu artistul român cere acea pregătire interioară care ar trebui să fie făcută înainte de orice concert: aşteptarea activă, intuirea ritmului care dictează timpul muzical ce stă să înceapă. Gabriel Croitoru nu este un instrumentist pe care îl poţi doar asculta, alegînd liber receptarea destinsă sau implicată – prezenţa sa este cea care dictează parcursul. Amplitudinea şi vigoarea sonoră cuceresc fără necesitatea acomodării şi a curtării prealabile. Luat în posesie, ascultătorul primeşte fiecare sunet cu aceeaşi intensitate cu care este emis. Experienţa estetică devine, treptat, una de identificare, pentru că interpretarea are la origine un impuls vital, autentic. În spatele fiecărei trăsături de arcuş se simt cele peste o mie de concerte în care Gabriel Croitoru a cîntat peste tot în lume. Poziţia sa – mai bine zis poziţionarea – permanent cabrată reflectă lăcomia cu care se bucură de vioara Guarneri, primită de curînd de la Statul Român, şi care i-a aparţinut […]