BIFURCAŢII. Un romanţ cu Cristi

Aveam cincisprezece ani, dădusem treapta întîi, intrasem la liceu, la „Bălcescu“. Ea, tot cincisprezece ani, intrase la un liceu de arte. Picta. Era scundă, subţire, blondă, avea părul lung, nasul şi gura mari, colţurile buzelor uşor căzute, sîni mici. Ochi albaştri, se-nţelege. Era din Timişoara. Să-i zicem Ileana. Se potriveşte, nu? Ne-am cunoscut la mare şi ne-am îndrăgostit. Purta rochii largi, din pînză topită. Plutea. O dădeam în leagăn şi, între două avînturi, ne sărutam. Eram fericiţi, ne iubeam. Taică-su, o bestie, ne spiona de pe geamul vilei. Ne-a văzut. A pălmuit-o. „Curvă!“, aşa i-a zis. Mamă, ce-o mai iubeam! În timpul liceului, ne-am mai văzut de cîteva ori, cînd venea la Bucureşti, la taică-su. Cum o vedeam, iar mă-ndrăgosteam şi sufeream, ce alta să fac? Voiam să mă duc la Timişoara. N-aveam bani, ce-mi dădeau ai mei abia îmi ajungeau de ţigări (m-apucasem într-a noua, cum se cuvenea). I-am cerut tatei. „Puţoisme“, mi-a aruncat scurt, din dosul ochelarilor. M-a dezumflat. Apoi am vrut să-mi vînd blugii, să fac rost de bani. Nu i-am vîndut (dar zău c-am vrut!). În plus, aveam de-nvăţat. Ce mai, n-a fost să fie. Depărtarea. Soarta, de. Ne-am văzut şi în vacanţa de iarnă dintr-a […]