FILM. „Vechea Gardă“ şi „Noul Cinema“

Niciodată primăvara nu a fost mai expresivă pentru sufletul nostru filmic, de parcă am fi cu decenii în urmă, în ţara cea mai crunt răvăşită de ultimul război şi de cumplita dictatură, unde cineaştii n-au reuşit să se redescopere pe ei înşişi decît sub dictonul „Vechiul cinema a murit. Noi credem în cel nou“ (Manifestul de la Oberhausen al Noului Film German, 1962). Două alăturări de filme la antipozi au făcut, în acest sens, o demonstraţie comparatistă fără drept de apel. Am ratat însă fructificarea primului cuplaj, fiindcă despre O secundă de viaţă de Ioan Cărmăzan nu se putea scrie o cronică de film (a spus-o net Andrei Gorzo, care a publicat totuşi două texte, în Dilema Veche şi în 24-FUN, declarînd din nou că se află în postura de „gunoier“ şi titrînd „Derizoriu“, respectiv „Lemn“). Iar de cealaltă parte, Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu, văzut ocazional înainte de a fi trimis la Cannes, nu este încă proiectat pentru marele public. În schimb, avem şansa – chiar „pleaşca“ – juxtapunerii imediate în circuit public, la distanţă de o singură săptămînă, a premierelor filmelor Carol I de Sergiu Nicolaescu şi Cea mai fericită fată din lume de Radu Jude.   […]