Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Lentului major Buzoianu, închinare!
- 09-07-2009
- Nr. 482
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Concediul de zece zile pe care l-am avut în iarna lui 1979-80, în timpul stagiului militar, a fost, cu siguranţă, cea mai neagră vacanţă de iarnă pe care am avut-o. Şi cît îl aşteptasem! Ajunsesem acasă după patru luni de armată, dădusem jos uniforma şi pornisem imediat la întîlniri cu foştii colegi. Cu fetele, acum studente, cu un pas înaintea noastră, m-am lămurit repede că nu aveam ce vorbi. Toate legăturile păreau rupte. Nu pricepeau nimic. Îi tot dădeau înainte cu cursurile lor, colegii cei noi, profesorii. Eu, ca şi toţi cei ca mine, rumegam la nesfîrşit aceleaşi poveşti din armată care pe ele le lăsau reci. Uram armata, dar nu vorbeam decît despre ea. Parcă nu mai ştiam decît bancuri cazone, ajunsesem să le semănăm neoamenilor de care ne băteam joc. Nu reuşeam să ne detaşăm nicicum. Aveam un dispreţ profund pentru tablagiii şi ofiţerii mei, pentru toţi toalemajorii şi coloneii care-mi mîncaseră zilele, dar îi visam noapte de noapte, altceva nu aveam în cap. Fără să facă mare lucru, prin simpla lor existenţă, ne îndobitociseră suficient ca să ajungem să trăim numai în lumea lor. Revelionul a fost, fireşte, o beţie cruntă, întîi veselă, apoi din ce în […]
Domnule Profesor,
Am incercat sa aplic reteta dumneavoastra si cum afara erau + 30 grade, n-am avut alta solutie decat sa prepar 3-4 galeti de zapada carbonica. M-am trantit repede si carbonic in zapada si stiti ce-am vazut ? Intr-o parte se facea ca era Universitatea Spiru Haret, unde prin geamurile inghetate, am zarit zecile de mii de studenti de la Spatii Verzi, ingramaditi in 3-4 amfiteatre cu circuit inchis, unde pe ecranele televizoarelor se putea zari chiar chipul magistrului Bondrea, care le povestea studentilor despre societatea capitalista multilateral dezvoltata. Putin mai departe, se facea ca erau cele 50 de universitati de stat, cu bugetul cam inghetat (mai in fata parca era chiar Universitatea Bucuresti) si cu profesorii sufland in calorifere, poate-poate pica vreo scandura din aia pretioasa de la Costinesti. Nu mi-a placut deloc ce-am vazut si am mai pregatit o galeata de zapada carbonica, dupa care am plonjat din nou in albul imaculat. De data asta se facea ca apare chiar cercetarea stiintifica, trasa de doi cai costelivi, zornaind cei 25 % din clopoteii de la buget care-au mai ramas. Numai ca in urma saniutei alergau de zor lupii aia hamesiti si fara ISI, de care stiti foarte bine. Uitandu-ma dupa lupi insa, n-am mai apucat sa vad copacii albi si peisajul sufocant de frumos de care vorbiti, pentru ca s-a evaport zapada carbonica.
Rezultate si Discutii
In urma celor doua experimente nereusite, se pot trage urmatoarele concluzii:
1. Iarna nu-i ca vara (ceea ce era un lucru bine cunoscut in literatura de specialitate) motiv pentru care sistemele ergodice, caracterizate prin echilibru, se pot transforma in sisteme non-ergodice.
2. Romania se afla intr-o stare de faza non-ergodica, in care diversele grupuri sociale sunt captive, fiind imobilizate intr-o stare contemplativ/oligofrenizanta.
3. Atata timp cat lupii alearga dupa saniutze, revenirea intr-o stare normal ergodica este imposibila.
Quod Ridzi Demonstrandum
… adevarul e ca asta e una dintre cele mai criminale tehnici de „educatie” pe care mi le amintesc din armata romana. In special in ianuarie, cand mantaua se uda, sacul de merinde (cu casca si foaia de cort) cantareau o tona, iar frigul iti intra in oase si nu mai iesea curand (genunchii umezi iarna sunt cel mai slab punct, ajunsesem sa teoretizez pe marginea situatiunii…). In fine, bine ca s-a dus. A fost o experienta intensa, pentru cine a prins-o, si e mai bine asa, ca tinerii care cresc azi au scapat de interactiunea cu apevismul militant.
Si mai e ceva. In cele noua luni de armata uitasem sa integrez. La finele clasei a XII-a invatasem ce trebuie, dar dupa noua luni a trebuit sa o iau de la cap, ca si cum patria imi daduse reboot system.