Recitiri. Despre nişte diplome false
- 13-08-2009
- Nr. 487
-
Mihail SEBASTIAN
- Editorial
- 14 Comentarii
Se tot instruieşte şi se tot judecă, de vreo doi ani, o afacere de diplome false. Trebuie să fi auzit şi dvs despre ce e vorba, căci toate ziarele au urmărit cu indignare fazele „cazului“. Un liceu de provincie – Liceul din Buzău – a eliberat ani de-a rîndul, se pare, prin complicitatea secretarului şi a unor foşti directori, numeroase diplome măsluite, de bacalaureat. În schimbul unei sume de bani, tot cetăţeanul putea deveni bacalaureat fără a mai suporta tirania a opt ani de liceu şi încercarea evident dezagreabilă a unui examen. Examenul are riscuri, diploma însă, nu. Exact, nu se ştie cum se petreceau lucrurile. Fapt e că, de doi ani încoace, cercetările judiciare se ţin lanţ şi, nu mai departe decît ieri, citeam în ziar că Tribunalul din Buzău a audiat o nouă serie de martori pentru a stabili mecanismul prin care se măsluiau cataloagele. Poate vă indignează şi pe dvs această întîmplare. Poate că şi dvs vă spuneţi că falsificatorii de diplome ar trebui puşi – vorba ceea – „la zidul infamiei“, iar deţinătorii diplomelor contrafăcute, scoşi din funcţii. Poate… N-aş vrea să vă contrariez sănătoasa dvs revoltă morală. Vă voi mărturisi însă, cu toată timiditatea […]
Domnule Hurduc,
Mi-ar placea ca „o pregatire mai larga sa insemne o mobilitate mai mare la angajare”. Pacat de pilele astea care stanjenesc accesul multor tineri valorosi! In plus, e deprimant sa vezi problema supercalificarii inca de pe bancile facultatii: cunosc cazul unui coleg din generatia care, in urma absolvirii a doua facultati din cadrul Universitatii Bucuresti, a ajuns sa se angajeze, pe merit, intr-o redactie, iar tot ce face 8 ore pe zi este sa traduca sintetic stiri de pe fluxurile internationale. La ce bun doua diplome de licenta muncite ca sa ajungi sa faci munca de traducator calificat? Un colegiu national recunoscut nu ar fi fost suficient? Stiti doar ca inainte de 1975, existau oameni care se puteau angaja in posturi decente (contabili, functionari, etc.) fara sa aiba ditamai \”diploma de stat\”. Terminau un liceu de profil. In State Unite, in prezent, intr-o tara unde serviciile reprezinta 70% din economie, majoritatea americanilor nu au ce numin noi, romanii, facultate. Si, de bine, de rau, se descurca! Super-inflatia asta de universitati in Romania ne-a adus in situatia in care pana si o femeie de serviciu va avea nevoie de o diploma de licenta in cativa ani ca sa spele pe jos. De unde mania facultatilor in Romania, o tara plina de semi-analfabeti in definitiv? E ceva strigator la cer. De ce pun atat de mult accent romanii pe studii superioare? Eu credeam ca universitatea era destinata unui redus de oameni valorosi, viitoarele elite. Acum, a ajuns o mare hala, unde toti neavenitii ies burdusiti de ignoranta. 10-15 universitati ar fi mai mult decat suficiente in Romania. Alaturi de o ierarhie corespunzatoare a acestora, MECI ar trebui sa elimine 95% dintre locurile de la taxa din cadrul facultatilor de stat si sa oblige la un nivel decent de exigenta universitatile private. Poate in felul acesta nu s-ar mai ingramadi tot omul la portile facultatilor private (unde e usor si ieftin), teleportandu-se direct in (im)postura de absolvent. Stiu ca am nascocit o utopie, realizez ca Universitatile cu finantare de la stat pe cap de student (aproape ca la obor) coboara stacheta ca sa faca fata competitiei neoneste de la privat, realizez toate acestea, dar tot imi pare rau ca nu ii lasati repetenti pe duzinele de ignoranti si golani care isi fac veacul prin respectabile institutii de invatamant superior din Romania. Imi dau seama ca poata nici nu puteti daca finantarea se face in functie si de prezenta lor in catalogul grupei. Uneori va compatimesc pe unii dintre Dumneavoastra, profesori vetusti si seriosi care ar da un 3 sau 4, dar nu o fac. Ati ajuns sa depindeti, din cauza legilor de finantare aberante, de niste submediocritati penibile. Bine, n-ar trebui sa va scuz cu totul: daca s-ar face o reforma corecta, multi profesori universitari si-ar pierde catedrele si ar trebui trecuti prin probe de verificare ca sa se cearna cei ce raman si cei ce pleaca (n-ar strica sa se duca in preuniversitar: nu e rusinos nici acolo). Sincer, pacat. In rest, simpatizez cu Dvs.
Cu respect.
Am sa incerc sa fiu ceva mai concis, chiar daca nu voi reusi sa raspund complet problemelor ridicate.
E destul de greu de stabilit care ar fi necesarul minim de competente pentru a raspunde cerintelor pietii, insa e clar ca din punct de vedere al absolventului de facultate, o pregatire mai larga ii va asigura si o mobilitate mai mare la angajare. Eu fiind inginer ca formatie, ma voi referi in special la domeniul tehnic (care de fapt este si domeniul generator de bunuri). Aparitia unui numar foarte mare de intreprinderi mici si mijlocii in Romania, face absolut imposibila instruirea unui inginer, astfel incat acesta sa fie excelent pregatit pe un domeniu foarte ingust (nu putem pregati ingineri specialisti in ambalaje, sau in formarea prin injectie a PET-urilor). Si nici nu este rentabila pentru societate o astfel de pregatire, pentru ca disparitia de pe piata a unui anumit segment productiv la un moment dat, ar lasa specialistii aferenti „cu ochii in soare”. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca studiile universitare trebuie sa-ti structureze de o anumita maniera sistemul de gandire si de fapt acesta ar trebui sa fie castigul cel mai important la terminarea unei universitati si nu strict acumularea unui volum de informatii. Chiar daca pe termen scurt (din punct de vedere financiar) nu este foarte rentabila o pregatire cu caracter mai general, pe termen lung cu siguranta ca este superioara unei pregatiri limitate. Nu trebuie sa explic foarte mult faptul ca o tara care are forta de munca de inalta calificare, atrage implicit si investitii. Spre exemplu, nu intamplator cel mai mare centru de cercetare al firmei Renault, va fi construit in Romania.
Termenul „cumpararea” unei diplome, nu este o simpla rautate (ar fi nemaipomenit sa fie doar o rautate), ci este o simpla constatare a realitatii. Cumpararea diplomelor (fara a avea in spate si competentele necesare dobandite in urma studiilor universitare) se face atat in sectorul privat cat si in sectorul de stat (vezi spre exemplu studii ID la educatie fizica). Acest flagel este pe de o parte rezultatul modului de finantatre pe student echivalent, iar pe de alta parte, al practicari unor „preturi” de dumping de catre universitatile private (cum este cazul USH). Altfel spus, asistam de multa vreme in Romania la o concurenta negativa, in ceea ce priveste standardul de instruire al studentului. Atata timp cat cu 800 ron/an iti poti asigura o diploma in sistemul privat, orice constragere din punct de vedere al exigentei, va impinge studentul din universitatea de stat, catre sistemul privat. Dumneavoastra spuneti ca profesorii de la universitatile de stat sunt vinovati de acest fenomen, insa principalul vinovat este modul de organizare al sistemului universitar, asa cum este el gestionat in momentul de fata de catre MECI. Universitatile ar trebui ierarhizate si finantate corespunzator, astfel incat sa avem si unitati de elita (cu drept de organizare de masterate si doctorate), dar si universitati profilate doar pe studii de licenta. De fapt ierarhizarea si finantatrea diferentiata a universitatilor este cheia de bolta a reformei universitare, care ar pune si bazele unui sistem concurential. Orice pachet de legi ale educatiei, care neglijeaza acest aspect absolut esential, nu va produce nici un fel de reforma in sistemul universitar.
Draga Victor,
Sunt sigur ca noi nu suntem frati, nici macar in argou, dar iti inteleg supararea. Am ajuns sa fiu prolix si kilometric, ce sa-i faci? Daca te chinui cu caramida mea de text, nici nu ma citi. Dar nu pot sa nu scriu lung Victore: domnii intelectuali au nevoie sa le explici cu lingurita, altfel considera ca nu ai argumente, ca nu gandesti in structuri si scheme logice, cum le place dumnealor sa faca, chiar si cand emit enormitati. Oricum, ca demni reprezentanti ai scolii romanesti, sunt sigur ca dumnealor nu vor avea nici o problema sa citeasca 40-50 de randuri acolo. Victore, gandeste-te un pic: daca unii dintre ei gasesc timp ca in sesiunea de o luna (din care taie doua saptamani) sa citeasca cu atentie (na, asa e profesionist!) sute de eseuri si proiecte a cate 10-15 pagini fiecare, textul meu e floare la ureche. Deci procedez cum se cade.
Sa traiesti
Scrie mai putin, frate Cineva, inteligenta se sustine si prin exprimarea concisa a unor idei. Erai misto acum cateva saptamani, astazi nu te mai pot urmari. Spune-le mai scurt, frate Cineva, nu cadea in pacatul scolii care ne invata, pe la orele de romana, sa scriem mult. Mult rimeaza cu prost!
Domnule Hurduc,
Nu simpatizez cu sintagma “a cumpara diplome”, pe care o folositi tendentios. Diploma ti-o poti achizitiona pe bani atat la Universitatea privata Ecologica (careia, tot pe bani, Observator Cultural nu a contenit sa-i faca publicitate in luna iulie), cat si la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Litere, Comunicare si Relatii publice, de pilda, daca esti student la taxa. Dupa cum bine vedeti, refrenul comun al vietii romanesti sunt banii. Prin urmare, domoliti-va tonul incriminator! Nu cred ca e momentul, in criza totala pe care o traim, sa aruncam cu sentinte si sa lipim etichete!.
Cat priveste relatia dintre piata muncii, care ar trebui sa functioneze liber, si studiile pe care le-ar fi incheiat sistematic un presupus tanar la o facultate de stat (iau acest caz optimist), ar trebui sa aveti in vedere domnule Hurduc ca, de regula, nici o facultate din Romania (cu cateva exceptii notabile: Medicina si Farmacia, Arhitectura, Ingineria, Constructiile, UNATC-ul, Conservatorul, Teologia etc. si, bineinteles, profesoratul de orice tip) nu pregateste pe masura cerintelor reale din domeniul de munca aferent (chiar si in cazurile mentionate mai sus, un medic, de exemplu, are nevoie de ani intregi de rezidentiat pana va ajunge sa interiorizeze un mic subdomeniu medical). Daca termini contabilitatea la ASE, sunt mari sanse sa ai serioase dificultati pana inveti sa lucrezi bine in departamentul de contabilitate al unei firme, mai mici sau mai mari! Relevanta informatiilor primite este adesea foarte joasa. Nu stiu daca este normal sau nu ce se intampla, dar asa stau lucrurile. Dvs. sa ne explicati de ce exista acest hau intre asteptarile din practica profesionala si preludiul teoretic din facultate. De unde cezura?
Un posibil raspuns, pe langa cel deja traditional, destul de obtuz, ca scoala romaneasca indoapa in genere elevul/studentul cu multe cunostinte inutile, este unul ce tine de dinamica cerintelor unei societati moderne: nimic nu poate functiona la parametrii optimi in zilele noastre fara principiul diviziunii muncii, al fragmentarii sarcinilor pana ce fiecare rotita din mega-masinaria sociala functioneaza perfect si aproape din inertie. Rotitele trebuie sa-si vada doar de treaba lor si atat ca sistemul sa poata activa la un randament maxim! Prin urmare, un angajat modern se poate ocupa foarte bine de treburile sale zilnice, marunte si monotone de altminteri, fara sa aiba nevoie de 90% din cunostintele bogate, variate, complexe, ce ofera o viziune generala a campului de activitate, din facultate! Nici nu trebuie sa fi auzit macar de Keynes ca sa dai mailuri, sa raspunzi la telefoane, sa concepi un articol publicitar, sa traduci 5 fraze tehnice din limba engleza, etc! Multi oameni se ocupa zilnic cam de asa ceva, fiecare in cutiuta sa, fiecare cu natura limitata si specifica a muncii sale, calculata ca necesara si utila in arhitectura generala! Intr-adevar, cu cat urci in functie, cu atat cunostintele din facultate devin mai relevante, necesare, utile, poate chiar insuficiente, dar deja nu mai esti o simpla rotita! Esti poate o curea de legatura sau altceva mai bun!
E regretabil ca vedem atatia sefi, directori, ministrii romani nuli si gaunosi, agramati si ipocriti, demagogici si inconsistenti la televizor. Competenta lor este cat se poate de indoielnica, dar nici nu trebuie sa ne imaginam ca, pana si ei, ar trebui sa foloseasca la maximum cunostintele puse la dispozitie de invatamantul superior. Este vorba, in definitiv, de cercuri concentrice ale ignorantei: cu cat este cercul mai mare, cu atat ignoranta trebuie sa fie mai redusa. Fireste ca solutia unei scoli postliceale adaptate strict la nevoile din campul muncii – deoarece, atunci cand cei care se plang de stufosenia si irelevanta materiilor din facultate, nu fac altceva decat sa pledeze indirect pentru transformarea universitatii intr-o hiperscoala profesionala – este o aberatie, o tampenie care ar garanta si mai mult largirea prapastiei dintre universitatea ideala si cotidianul sordid. Nu stiu sigur daca un absolvent de la stat s-ar achita mai bine decat unul de la privata, chiar si in context romanesc, de sarcinile marunte ale unui angajat obisnuit avand in vedere natura cerintelor unui post de munca modern. Intelegeti de ce ma indoiesc de necesitatea unui absolvent calificat la facultatile de stat?
Poate ca o parte din argumentatia mea se regaseste si in faptul ca, cel putin pana anul acesta, au existat multe firme care angajau tineri neabsolventi in diferite posturi marunte: iar atunci cand jobul necesita utilizarea zilnica a unei limbi de circulatie internationala, se angajau pana si insi abia intrati la facultate. Fireste ca angajatorul se astepta ca tanarul angajat sa-si incheie studiile, dar lucrul acesta nu impieta si nici nu favoriza calitatea muncii, dar cu siguranta ca reducea mult din ambitia (devenita inutila!) studentului de a invata (foarte) bine! In felul acesta, pe langa indolenta si prostie ca vicii arhicunoscute, studentul avea o motivatie in plus ca sa nu invete serios, adica la limita rezistentei: nu avea timp! Din nefericire, sistemul Bologna este facut ca o manusa pentru acest tip de student.
In raspar cu toate cele spuse mai sus, da, in Romania s-au facut, se fac, se vor mai face angajari pe criterii de pile, relatii, nepotism, etc! E o trauma generala care distruge lent, dar sigur, constant si subtil, tot esafodajul profesional si moral al societatii noastre bolnave! Mai tragic este ca eu cunosc destul de multi tineri, angajati pe relatii, care sustin ca au avut “recomandari” bune, folosind, dupa cum se vede, un termen recent care in Occident nu are caracterul netransparent si venal de la noi! Pilele suna inca mai adecvat.
Probabil ca o cota mare din acesti angajati sunt niste nulitati totale, care, nefacand mai nimic, profita de posturile unor tineri seriosi, ce poate, zac in somaj sau intr-un post mediocru. Probabil insa ca, avand in vedere vechimea acestei practici la noi, deja incetatenita, domnule Hurduc, pana si tinerii capabili au nevoie de pile, in ciuda meritelor care i-ar recomanda de la sine, pentru a se putea angaja! Nu ma indoiesc insa ca exista o minoritate de angajati care, cel putin in mediul multinationalelor (totusi, in esenta, la fel de viciat de relatii si pile ca si mediul bugetar), se gasesc in postul respective deoarece sunt cei mai potriviti in ceea ce fac. Dar minoritatile nu sunt decat exceptiile care confirma regula generala.
Grav insa este, si aici sunt de acord cu Dvs., ca managementul romanesc in genere, mai ales de la stat, dar nu numai, este in proportie de 90% plini de impostori, copiii unora sau altora din vechiul regim, securisti, hoti, (semi)-nulitati, curve, manelisti si interlopi care ne-au adus in halul lamentabil in care suntem astazi ca popor, ca societate, ca orice prin comparatie cu modelul vestic.
Da, poate ca 10% din noi duc pe umeri, in cvasi-anonimat, povara unor lepre si lichele. Si, da, leprele merg de regula la universitati private pentru a se legitima social, dar, din pacate, domnule Hurduc, reusesc, la taxa, ce-i drept, sa termine si o facultate de stat. Iar situatia celor din urma este cauzata daca nu necesarmente de Dvs., – nu va cunosc, de ce sa va incriminez gratuit? -, atunci cel putin de colegii Dvs. Si acest fapt ma infurie.
Cu respect
Stimate Domn,
As avea o observatie la comentariul dumneavoastra, referitor la modul in care isi practica meseria cei care isi cumpara diplome. Dumneavoastra spuneti ca ei fac fata in mod rezonabil cerintelor, la fel cu cei care obtin diploma printr-un efort mai mult sau mai putin sistematic. Eu spun ca nu este deloc asa si am sa justific afirmatia.
Dupa cum bine stiti, in Romania nu exista o concurenta reala pe piata muncii, tocmai pentru ca Romania este un spatiu cu totul si cu totul particular (din pacate nu in sensul bun al cuvantului). Majoritatea celor care cumpara oficial diplome, sunt angajati fie in sectorul bugetar, fie in sectorul privat, dar pe principii de rudenie, sau PCR (pile/cunostinte/relatii de clan). Ei nu fac deloc fata cerintelor postului pe care sunt angajati, insa sunt dusi in spate de o minoritate care-si face cum trebuie datoria. In special in cazul sectorului bugetar, aceasta este explicatia ineficientei cu care se opereaza, reflectata prin situatia economica in care se afla Romania (criza mondiala nu a facut altceva decat sa reliefeze mai bine situatia). Dumneavoastra nu ati fost niciodata surprins ascultand la TV zeci de declaratii ale unor judecatori, procurori, avocati, absolut agramati ? Nu vi se increteste pielea pe spate de furie cand ascultati feluriti reprezentanti ai CSM sau Curtii Constitutionale, care nu sunt in stare sa lege in mod logic doua idei ? Nu va simtiti agresat atunci cand vajnicii nostri parlamentari si politicieni de top, isi dau cu parerea in mod aberant despre orice subiect, important fiind sa apara la TV ? Nu mai continui seria exemplelor, pentru ca nu are rost. Romania a ajuns tara imposturii in forma generalizata si daca mai merge ceva, acel ceva e miscat tocami de minoritatea de care va vorbeam si care probabil ca nu depaseste 10 %. Acesta este de fapt efectul diplomelor cumparate, indiferent daca discutam de universitati private sau de stat. Intrebarea este cat va mai fi dispusa aceasta minoritate sa duca in spate bolovanii pe care-i cara acum ?
Si eu am citit repede si m-am prins la sfarsit ca este scris acum.. 74 de ani.Am de adaugat,pen`ca nu poci sa tac!
Am terminat liceul „Industrial nr.2” in 1989 si va jur ca jumatate din colegii mei abia puteau sa citeasca cursiv cu voce tare.
Daca nu erau linistiti la ora de romana,asta pateau.Profa,draga de ea,ii invita cu un zambet subtire sa citeasca din manual.Asta ii linistea subit.Imi amintesc clar de unul dintre colegii mei,cum silabisea cuvintele de peste doua silabe,cu tonul acela stiut,timid-incurcat,rostind apoi tare,usurat,cuvantul intreg.Dupa doisprezece ani de studiu.. L-am revazut intamplator dupa vreo 15 ani.A facut si facultate,mi-a spus in treacat.Nu am clipit..
de a se edita integral publicistica lui Mihail Sebastian. Nu m-am prins, desi am vazut de la inceput numele, mi-am zis ca e o coincidenta cu altcineva, decat cind am citit in josul paginii „Rampa”!
Ca si cititorii care au comentat mai sus,nu am observat initial numele autorului.Cand am vazut anul aparitiei si pe urma numele lui Mihail Sebastian,am fost total surprins si incantat.Multumesc echipei Observatorului cultural!
las ca stim noi monser, pai sebastian e ala cu opinii fasciste in materie de invatamant. pai asa ne invata doamna marta petreu? si mai e si hingher pe deasupra, ca vrea sa faca ecarisaj in literatura. un hingher fascist, asta e. fara putinta de tagada. 🙂
Dragilor,
Va jur ca am inceput sa citesc articolul de mai sus fara sa citesc numele semntarului, crezand sincer ca este scris saptamana asta, atat pare de actual. Abia cand am ajuns la anumite cuvinte cu iz vechi (nici nu am observat ca cei “8 ani de liceu” suna inactual) m-am uitat sa vad cine e prestigiosul autor. Nu mica mi-a fost surpriza!
Oricum, domnul Sebastian, care in comparatie cu alti domni si doamne, care au scris in ultimele doua numere despre un anumit caz de universitate – uzina de diplome cu o partinire si o duritate de killers, este nu numai un domn, dar mai ales – acolo, de dincolo de viata – mai inteligent in argumentatia sa vie decat unii si altii, oameni de cultura de astazi, palide umbre, stafii ale gandirii, a ceea ce ar trebui sa fie un intelectual.
Revenind in prezent, unde diploma de licenta are probabil exact aceiasi functie sociala pe care o avea diploma de bacalaureat in perioada interbelica (a propos, observati democratizarea galopanta si la nivel mondial a universitatilor de dupa 1945!), trebuie spus raspicat un lucru: stundentii fabricutelor de diplome de astazi, daca cineva realmente serios s-ar interesa, sunt, in marea lor majoritate, deja in campul muncii. La spital, la scoala, la primarie, la politie, la minister, in banci, studentii de particulare sau de la stat (cu taxa), lucreaza. Indiferent ca sunt trecuti de varsta de 20, 25, 30, 35, 40 etc. ani, multi dintre ei isi exercita, fara diplome sau pe cale sa ia una, meseria. Iar cum la locul de munca nu au probleme, fara a fi insa calificati corespunzator, ba chiar fac fata bine, atunci de ce ii criticam si ii desfiintam pentru faptul ca vor sa puna mana pe o hartie, care sa le asigure locul de munca, o crestere la salariu, dar si respectul unor voci carcotase, care, mai ales pe la spate, isi exprima indoiala vis-a-vis de capacitatile lor intelectuale? Da, paradoxal in Romania, de ieri, de azi si de maine, avem un primar care si-a dat examenul de bacalaureat acum 5-6 ani, dupa ce deja ajunsese primar, exercitand intr-un anume sector din Bucuresti functia respectabila de edil! Vrem o reforma a invatamantului? De acord, dar din moment ce meseria ne-o exercitam multumitor cu totii, fie de la stat, fie de la privata, fie de la zi, fie de la seral, atunci la ce bun scoala? Doar am colegi care lucreaza la primaria capitalei, au un pic peste 20 de ani, abia au terminat o facultate privata si sunt inspectori la directia dezvoltare turism. Care e problema? Gigi Becali a ajuns in Parlamentul Europei deoarece stie 3 limbi straine, are un doctorat la Harvard si este expert in gandirea politica franceza a secolului al XVIII-lea? Dar ar folosi la ceva aceste cunostinte de parada?
nu am de adăugat nimic, felicit conducerea revistei OC
Avem nevoie de editia completa a publicisticii lui Mihail Sebastian.
Intuitia de cercetator imi spune ca articolul de aici, analizat in raport cu alte eseuri cu aceeasi tematica, pur si simplu va arunca in cosul de gunoi teza Martei Petreu ca Mihail Sebastian ar fi fost sustinatorul numerus clausus.
Dragilor,
Va jur ca am inceput sa citesc articolul de mai sus fara sa citesc numele semntarului, crezand sincer ca este scris saptamana asta, atat pare de actual. Abia cand am ajuns la anumite cuvinte cu iz vechi m-am uitat sa vad cine e prestigiosul autor. Nu mica mi-a fost surpriza!
Oricum, domnul Sebastian, care in comparatie cu alti domni si doamne care au scris in ultimele doua numere despre un anumit caz de universitate care scoate diplome cu o partinire si o duritate de killers, este nu numai un domn, dar mai ales – acolo, de dincolo de viata – mai inteligent in argumentatia sa vie decat unii si altii, oameni de cultura de astazi, palide umbre a ceea ce ar trebui sa fie un intelectual.