Triumful lui Mefisto în Scoţia
- 27-08-2009
- Nr. 489
-
Silvia DUMITRACHE
- Focus
- 0 Comentarii
„Mi-aş vinde şi sufletul să revăd Faust“, mărturisea Euan Ferguson în The Observer. Este una dintre cele mai spectaculoase afirmaţii despre piesa lui Silviu Purcărete, participantă la Festivalul Internaţional de la Edinburgh. Desfăşurat între 14 august şi 6 septembrie, Festivalul se află la cea de-a 63-a ediţie şi a găzduit cinci reprezentaţii (18, 19, 20, 21 şi 22 august, la Lowland Hall, Ingliston) ale piesei româneşti, a cărei receptare controversată a păstrat totuşi un numitor comun: performanţa realizată de Ofelia Popii, actriţa de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, recompensată, sîmbătă, 22 august, cu prestigiosul Premiu Herald Angel. Existenţa acestui premiu se datorează parteneriatului între Banca Scoţiei şi publicaţia The Herald şi a fost creat în 1996, acordîndu-se în fiecare sîmbătă, pe durata Festivalului, interpreţilor sau grupurilor de interpreţi, în urma deciziei criticilor de la The Herald. Cunoscută deja pentru roluri în piese precum Canibalii (2001), în regia lui Alexander Hausvater, Pilafuri şi parfum de măgar (2001), Cumnata lui Pantagruel (2003) – ambele în regia lui Silviu Purcărete – sau Rinocerii (2006), în regia lui Tompa Gabor, Ofelia Popii a devenit un nume recunoscut şi pe plan internaţional, datorită interpretării de excepţie a lui Mefisto în Faust-ul lui Silviu […]