BIFURCAŢII. Amintiri din copilărie (II)

Înduioşătoare eforturile pe care le face primăria Bucureştiului pentru alinierea la civilizaţie. Au apărut piste de biciclete, impecabil marcate, prin centru şi la şosea. Evident că singurul obiect lipsă din peisaj e bicicleta. Trebuie să ai nervi şi plămîni de oţel ca să te aventurezi să faci sport în noxele capitalei. Oricum, în unele locuri nici n-ar fi posibil: de exemplu, pista de pe trotuarul de pe cheiul Dîmboviţei e acoperită, în dreptul staţiei de metrou Eroilor, pînă la un metru deasupra solului de ramurile copacilor. Deşi nu m-ar mira să aflu că, dimineaţa, sînt aduşi ceva biciclişti pe traseu, de sămînţă, cînd vine primarul la serviciu, să-şi clătească ochii, să se bucure şi el, ca omul. Au apărut, pe model parizian, probabil, şi puncte de închiriere a bicicletelor. Pe lîngă cel din curtea Facultăţii de Drept trec adesea: nimeni. Totuşi, e un pas înainte, poate că aşa nu vor mai apărea prin oraş (au ajuns şi-n Braşov) biciclete pariziene împrumutate pe termen nelimitat de români intrepizi.   Cred că se mergea mai mult cu bicicleta cînd eram eu mic, chiar fără piste „special amenajate“. Printr-a şasea, mi s-a cumpărat un Junior, upgradat mai tîrziu la Tohan, culmea tehnicii româneşti […]