Cînd profesorii ajung bătaia de joc a Executivului
- 24-09-2009
- Nr. 493
-
Liviu CALBUREAN
- Actualitate
- 3 Comentarii
Proiectul Legii educaţiei, unul dintre actele normative pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, suscită încă nenumărate discuţii. Las la o parte inadvertenţele dintre varianta publicată pe site-ul forului legislativ şi cea existentă pe pagina Guvernului. Culmea ironiei: cine accesează linkul „Legea Educaţiei – forma transmisă de iniţiator“ (www.gov.ro /upload/ articles/106607/legea-educatiei-nationale.pdf) va da peste „Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“. La o căutare atentă poate fi găsită, tot pe pagina Executivului: www.gov.ro/upload/ articles/106509/legea-educatiei-nationale.pdf. Surpriză însă: acest din urmă proiect conţine 353 de articole, varianta publicată în luna august de MECI are 325 de articole (www.edu.ro/ index.php/articles/12657), iar cea existentă pe pagina Senatului (www.senat.ro/pagini/asumare/Legea%20educatiei-nationale.pdf) numără 336 de articole. Aceste diferenţe arată clar lipsă de seriozitate şi aş spune chiar de respect faţă de opinia publică. Autorităţile statului par a pleca de la premisa că nimeni nu citeşte, nimeni nu se informează, că legătura lor cu societatea civilă este una pur teoretică, şi nu una reală. În cele ce urmează, mă voi referi pe scurt la cîteva dintre temele cele mai dezbătute, odată cu discuţiile publice, pe marginea Legii educaţiei. Într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, premierul Emil Boc afirma: „Actualul sistem educaţional, […]
din pacate, cei care fac si voteaza legi nu au nivelul intelectual necesar pentru a intelege macar 30% din articol, ceea ce inseamna ca au trecut prin scoala ca gasca prin apa. asta explica atitudinea lor fata de educatie
Domnule Calburean,
M-a pufnit rasul atunci cand spuneti ca singura metoda de a asana scolile doctorale romanesti, adevarate uzine de productie in masa, s-ar baza pe “conditia ca fiecare unitate organizatoare de doctorate sa aiba experienta in invatamantul superior si cercetare de cateva zeci de ani si/sau recunoasterea calitatii cercetarii, pe plan mondial.” Stiti desigur ca sunt universitati particulare in tara aceasta care sunt aprobate de forurile inalte sa coordoneze doctorate. Si, da, cam de ieri incoace. Adica fara experienta. Presupunand prin absurd ca maine ar fi sistate scolile doctorale de la facultatile particulare, ce ne facem cu toti doctorii acestor facultati? Legea nu se aplica retroactiv, conform unui principiu de baza al jurisprudentei. Ramanem cu universitatile de stat. Au decenii la activ. Unele un secol si jumatate. Cateva somitati de renume european, poate mondial. Nici una in viata. De ce renume mondial vorbim la timpul prezent? Nu imi raspundeti ca avem si noi cercetatori cotati ISI. Mai bine spuneti-mi cati dintre acestia aduc contributii absolut originale in specializarea lor. Nu ii scuzati ca astazi inovatia este dificila data fiind enorma cantitate de bibliografie pe care un cercetator trebuie sa o acopere. Nu uitati ca, in prezent, se iau premii Nobel, nu tot timpul pe criterii politice. Noi unde suntem? Romania, hello? Where are you? La fundul gramezii, ca sa il citez pe Tony Judt. Si, evident, infundati in mediocritate si fals, dar doctori la universitati obscure din provincie, care nici in Romania nu spun mare lucru. Se explica atunci disparitia sporului de 15%.
Ca profesor, intr-adevar, muncesc aproximativ 4 ore pe zi. E adevarat ca sunt insa platit ca un gunoier de la Rosal. In calitate de profesor unversitar, am norma de 6-9 ore pe saptamana, adica 1-2 ore pe zi. Castig cel putin 1000 de euro pe luna cu un asemenea orar. Restul e, vezi Doamne!, cercetare. Sau alt job, sau alta norma! Dar sa ramanem la cercetare. Adica, in cazul in care lucrez la Universitatea Dimitrie Cantemir, maculatura cu veleitati de capodopere. Si analogiile decurg cat se poate de natural…
Dar daca sunt profesor la liceu, ce fac in timpul meu liber? Nu predau limbi straine, nici matematica, nici limba romana. Deci, nu dau meditatii. Mor de foame cu cat ma plateste statul roman, mai ales daca locuiesc in Bucuresti. Iar daca am familie, Doamne ajuta!
Bun, imi iau un alt job. Part time? Cine ma angajeaza? La call center? Poate, de ce nu? 4 ore pe zi ? Suna ok. Full time nu ma pot angaja : nu pot sa fiu minim 8 ore pe zi la birou si sa predau in acelasi timp. Imposibil! Joburile bine platite sunt cu program complet. Deci, domnule Basescu, domnule Boc, cum fac ? Iau 1000 de RON de la scoala. Bun ! Vreau, pardon, trebuie, sa mai castig 1500-2000 dintr-un alt salariu. Cine imi da suma asta pentru 4 ore pe zi ? Ia spuneti-mi Dvs.!
Atentia dragi domni: nu ma numesc Elena, tatal meu nu a negociat contracte oneste din postura de primar al capitalei cu Alstom, si, din pacate, nu castig 1000 de euro pentru 4 ore pe zi. Nu pot sa fac contabilitate intr-o multinationala 4 ore pe zi si sa fiu remunerat pentru asta cu 1000 de euro. Cine nu ar vrea un asemenea tratament special, domnul Basescu? Dar nu pot. Si, in afara de fata dumitale, Elena, si inca vreo cateva sute de insi asemeni ei, nici un om nu lucreaza 4 ore pe zi intr-o companie privata (stiti, unde se sta peste programul acela de 8 ore, ba chiar gratuit!) pentru 1000 de euro. Daca as fi fiul sau fiica cuiva rasarit, da, nici nu as mai vrea sa fiu profesor. Vin la birou, imi fac unghiile, ma uit lung in oglinda, primesc priviri evlavioase si plec dupa 4 ore! 1000 de euro: deci, se poate dragi profesori! Hai, la munca la Alstom.
Cea mai de seama competenta pe care am deprins-o in anii mei de scoala este aceea de a memora mult, bine si durabil. Dupa ce stii sa memorezi, creativitatea si folosirea a ceea ce stii, vin de la sine. Se pare insa ca guvernanti nostri vor sa ne convinga ca e mai important sa ai competenta de a face ceva cu ceea ce n-o sa stii niciodata, pentru ca nu te vei apleca niciodata sa memorezi ceva. Stiti la ce se poate folosi ceea ce nu stii? La nimic. Vedeti? Asta este exact ceea ce vor ei sa iasa din generatiile viitoare.