Reuşita unui festival
- 01-10-2009
- Nr. 494
-
Anca FLOREA
- Arte
- 1 Comentarii
Una dintre cele mai reuşite ediţii ale Festivalului Enescu, în cadrul căreia am avut privilegiul să ascultăm – în parte, pentru prima oară – 16 orchestre simfonice şi 14 camerale din elita europeană, sub baghete adesea de marcă, 41 de solişti vestiţi evoluînd în concert şi alţi 6 în recital, precum şi 6 formaţii camerale în cele 175 evenimente muzicale ce au implicat peste 3.000 de muzicieni, ar fi meritat un amplu comentariu sau măcar menţionarea tuturor reperelor cu adevărat de anvergură din primele săptămîni, nu doar a celor opţionale, în funcţie de preferinţe şi de dispoziţie. Dar în condiţiile date, voi sublinia măcar momentele importante ale ultimelor zile din Festival, debutînd, întîmplător, cu programe oferite de orchestrele Radio, care au cîntat excelent – cea de cameră reuşind să se plieze cu rigoare in-tenţiilor expresive şi tempo-ului năucitor impus de „vrăjitorul“ Misha Maisky, conturînd frumos şi dificilul opus de Schnittke, dar şi simfonia de Mendelssohn (dirijor Leonid Grin). Orchestra simfonică a beneficiat de prezenţa la pupitru a renumitului Ascher Fisch, dar şi de colaborarea legendarului Swingle Singers, oferind o versiune a Sinfoniei de Berio cu nimic mai prejos decît cea pe care am ascultat-o la Florenţa, cu Mehta şi […]
Mi s-a parut intr-adevar o imensa sansa prezenta lui Natalie Dessay in ultimul mignight concert … (pe care l-am urmarit insa la TVR Cultural… Din pacate ! daca as fi stiut de soprana, as fi luat bilete)
Festivalul a fost o reusita, din perspectiva unui spectator obisnuit, care nu are locuri de protocol, care si-a platit singur toate bilete, prin urmare a optat cu parcimonie doar pentru ceea ce i se parea o mare sansa de a vedea la Bucuresti (am fost in sala doar la sapte concerte, restul am ascultat la radio si pe TVCultural).
Topul pentru mine ar fi : Il Giardino Armonico, intergarla simfoniilor lui Schubert (cu orchestra de camera din Viena, cu Heinrich Schiff ca dirijor), in fine, dupa amiaza magica de la Atheneu cu Les Arts florissants, acestea mi s-au parut punctele culminante. Si, deasupra tuturor, noaptea de duminica, cu mare Misa a lui Mozart, ascultata in fata televizorului mi s-a parut cu adevarat apogeul acestui festival … (in ciuda, intr-adevar, a prezentei corului Madrigal, pe care initial nu-l puteam asimila cu ceea ce se canta – nu numai costumatia distona flagrant, ci si memoria repertoriala a ceea ce canta Madrigalul pe care, preconceput, n-o puteam asocia cu stilul nou al muzicii vocale pentru baroc, pe care l-au impus si soprane precum Natalie Dessay sau Patricia Petitbon, si care apare din belsug pe Mezzo ; in ciuda primelor minute in care soprana nemtoaica parea mai buna decat N. Dessay, ei, bine, dupa ce vocile s-au incalzit, totul a sunat nemaipomenit, pana la sfarsit …. !
Festivalul acesta, din perspectiva spectatorului, nu a autoritatilor (desigur, pentru care festivalul este doar sansa unor cheltuieli decontate de la buget) a fost o mare realizare, a normalizat atmosfera acestui sezon de sfarsit de vara inceput de toamna.