Turandot – şocul viitorului

Cum Dumnezeu să pui în scenă un basm în zilele noastre? Pe cine mai interesează? Nici copiii nu mai marşează. Ori e cu StarTrek, cu pac-pac, cu karate, cu manga – ori ba. Totuşi, un basm – nu s-ar mai putea stoarce cîte ceva? La urma urmei, poveştile astea conţin ele ceva adevărat, peren. Totul e să ştii să scoţi la lumină sensul ascuns. Care nu e nicidecum ăla de-l ştie lumea. E altul. De exemplu, Turandot. De ce e ea crudelă şi căsăpeşte la prinţi pretendenţi la mîna-i? Prostul ăla de Carlo Gozzi habar n-avea de tata Freud. Dar Andriy Zholdak ştie. Şi pricepe repede că ea se revoltă împotriva condiţiei femeii reduse la un orificiu. Aşa că o pune pe Turandot să ţipe isteric nişte tirade introductive, scoase parcă din vulgata feminismului agresiv şi stupid, ca să priceapă şi caracuda din sală. Şi, ca totul să fie clar, mai sugerează şi o relaţie incestuoasă cu tatăl, care a crescut-o singur, doar e la mintea cocoşului că, dacă fata nu vrea soţ, atunci vrea tată. N-ajunge. Să mai căutăm sensuri.   Cine mai e crud, la ce trimite povestea asta, cum o modernizăm, ca să vadă poporul că arta […]