AVALON. Moartea în uniformă cu petliţe
- 12-11-2009
- Nr. 500
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Rubrici
- 4 Comentarii
Aş fi crezut că Marius Oprea, colegul meu de generaţie, cunoscut de mine prin anii ’80, va deveni în exclusivitate un poet, ba chiar unul vagant. Pe vremea juneţii noastre făcea deja figură de rebel şi răspîndea un iz rebel, de François Villon. Ca istoric, i-am apreciat mult prima carte – o contribuţie de istoria culturii – şi credeam de-acum că va face, în plan profesional, o carieră de istoric al modernităţii româneşti, pentru care avea la îndemînă toate instrumentele. Împrejurările vieţii însă – o anchetă a Securităţii, bătăi, investigaţii printre prieteni, declaraţii, apoi participarea la revoluţia braşoveană din 1989 –, ca şi posibilitatea de a cerceta, în fine, pe cinstite trecutul comunist l-au acreditat în calitate de cercetător al regimului roşu defunct, cu un interes particular pentru elita Securităţii. Cărţile lui cu subiect istoric de pînă azi sînt, în marea lor majoritate, preocupate de desluşirea încurcatelor iţe ale gărzii pretoriene comuniste din România. Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (2002, Premiul pentru Cea mai bună carte de istorie a anului), Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică. Studiu de caz: Arhiva Comitetului Municipal de Partid Braşov (2002; coautori: Nicolae Videnie, Ioana Cîrstocea, Andreea Năstase, […]
Dom’ne, e o inghesuiala la temele astea cu moartea, de parca n-am mai avea ce scrie si ce citi. Nu stiu daca e chiar momentul ca poporul asta amarit, batut in cuie de politicieni incapabili, sa primeasca si lectii de stoicism de la scribii lui. Pe aici se mai si supravietuieste, se mai si lupta pentru existenta, se mai si invinge cite o data. Cum naiba, din toate astea, numai moartea ii atrage pe unii?! Or fi crezind ca asta le da profunzime filosofica…
Scrie insa bine? Face si el jocuri politice. Nu ma deranjeaza ca le scoate crimele pe nas securistilor, ci apropierea lui cam oportunista de Tariceanu, cu ceva timp in urma, nu prea demult.
Pai atunci nu mai cititi romane sau eseuri. Si unele, si altele sunt reprezentantele unor specii literare hibride, cu o mare paleta de aluviuni. Cartea lui Oprea e insa buna, printre altele si pentru ca evoca o latura mai putin prezenta in discutiile despre comunism: mai multe feluri de a muri.
Mie nu-mi plac genurile amestecate. Ori e naratiune artistica pe subiect de fictiune, ori e documentar scris rece, precis, la singe, cu trimiterile la surse pe fata.