Salman Rushdie: „De cînd mă ştiu am vrut să scriu“
- 26-11-2009
- Nr. 502
-
Silvia DUMITRACHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Conferinţa de presă desfăşurată pe 24 noiembrie, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, a dovedit că pentru foarte multă lume, încă, Salman Rushdie înseamnă, în primul rînd, autorul Versetelor satanice, controversatul roman care i-a adus bine-cunoscuta condamnare la moarte, fatwa, în 1989, pronunţată de ayatollahul Ruhollah Khomeini, sub motivaţia că Versetele conţin un mesaj ofensator faţă de lumea islamică. Primul pas în comunicarea cu Rushdie, în cadrul conferinţei de presă, a fost, din păcate, stîngaci. După un scurt discurs de întîmpinare făcut de Silviu Lupescu, director general al Editurii Polirom, şi de Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial, presa a fost invitată la un dialog cu autorul (mediat de Anca Băicoianu, care a îndeplinit rolul de translator). Faptul că Rushdie a preferat o atitudine degajată, venind neînsoţit de o gardă de corp, a fost punctat imediat, prima întrebare referindu-se la această alegere a lui Rushdie – „mi se pare deprimant că asta e prima întrebare care mi se pune… De 11 ani tot aud această întrebare… Haideţi să discutăm despre altceva“. Tipul acesta de celebritate, întreţinută pe temeiuri, în definitiv, extraliterare, a fost unul pe care Rushdie a încercat mereu să-l îndepărteze, din temerea că literatura sa va trece în umbră. Şi […]