FANTASY&SCIENCE FICTION. Scriitoraşul cel viteaz (I)
- 21-01-2010
- Nr. 509
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 4 Comentarii
Săptămîna trecută am atins, se pare, un subiect sensibil: relaţia scriitorului cu lumea (prin lume înţelegînd editori, critici, cititori), dar şi a lumii cu scriitorul. Reacţii au fost din partea tuturor: scriitori, editori, cititori. Poate că ar trebui să mai zăbovim puţin asupra lui, să încercăm să spunem mai multe. Ca autor de cărţi publicate, dar şi ca editor al cărţilor altora, am avut ocazia să văd ambele feţe ale medaliei. Am fost în postura celui care trebuie să predea un manuscris la timp, în anumite condiţii, apoi să şi răspundă solicitărilor editurii (evenimente, lansări etc.). Am fost şi în postura de a cere scriitorilor să respecte nişte regului, dacă vreţi, sau cerinţe – care pot diferi, da, de la o editură la alta. Am fost şi în situaţia de a nu respecta eu însumi (sau alţii, dar eu făceam parte din tabăra acelor „alţii“) înţelegerile, scrise sau verbale. Ca scriitor, m-am certat cu editori, am protestat în legătură cu modul în care s-au purtat cu mine. Ca editor, am atras atenţia, am arătat cu degetul, am spus cuvinte mai mult sau mai puţin elegante în legătură cu felul în care unii scriitori înţeleg să se comporte cu editorul […]
citeva mii, da, la noi e un tiraj bun. pe-afara sint ceva mai mari. ca si piata e ceva mai mare. dar citeva mii (vindute, evident) nu asigura independenta financiara. trebuie vreo 10-15-20 de mii. vindute. in fiecare an.
si da, scriitorii trebuie sa faca ceva mai mult decit sa trimita manuscrisul la o editura. mai ales dupa ce apare cartea.
Cateva mii de exemplare e un tiraj mare, nu? Habar nu am – dar cred ca autorii trebuie sa se autopromoveze mai eficient (cum face Gaiman) ca sa atraga cititori potemtiali/oameni interesati. Cred ca simpla valoare a cartii, in avalansa media din jur, nu mai ajunge.
cred ca sint 3 variante posibile. daca scriitorul nici nu vinde – cred ca va trebui sa-si caute alta editura. daca scriitorul vinde editie dupa editie, carte dupa carte – cred ca editura va considera comportamentul scriitorului ca pe un lucru excentric care, la tipi faimosi, li se mai ingaduie. sau va face o socoteala a cititorilor suparati numai pe scriitorul respectiv, a cititorilor suparati pe editura si, in functie de rezultat, va aplica una din variantele de mai inainte.
zic eu. evident va fi un dialog cu scriitorul respectiv in urma caruia sa se lamureasca daca e toata lumea in aceeasi barca.
Domnule Haulica,
Inteleg ca o buna parte a muncii pe care o depuneti este munca de editor.
Intrebarea mea este: cum percepe un editor un scriitor care invita cititorii sa nu-l citeasca sau care da senzatia ca-i suparat pe cititori si ca ai considera prosti?
Multumesc